Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, continuând seria de acțiuni filantropice desfășurate cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, membri ai Cercului științific „Dăruind vei dobândi”, din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, coordonați de dl. asistent univ. dr. Alexandru Miu, alături de studenți de la alte facultăți, au susținut un program de colinde tradiționale și au făcut daruri copiilor de la Complexul de Servicii Sociale „Floare de Colț” din Târgoviște.
Alături de alte asemenea acțiuni ale Eparhiei noastre, această activitate social-filantropică are în vedere împărtășirea bucuriei comuniunii, prin intermediul colindelor, celor aflați în diferite centre sociale din Arhiepiscopia Târgoviștei.