lun. dec. 23rd, 2024

colindaLa Centrul Social Creştin al  Arhiepiscopiei Târgoviştei, au fost primite, vineri, 19 decembrie  2014, mai multe grupuri de colindători din Municipiul Târgovişte,  reprezentând copii din cartierele oraşului, dar şi asociaţii sau fundaţii  caritabile.

Pc. Pr. Cons. Adrian Rada a  oferit tuturor colindătorilor daruri generoase şi le-a transmis binecuvântarea  Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON.

Menţionăm faptul că în cadrul  Centrului Social Creştin funcţionează: Centru de Consiliere, care va oferi  asistenţă psihologică pentru copil şi familie, consiliere pentru eradicarea  violenţei familiale, informare şi orientare antidrog, consiliere socială şi  juridico-administrativă şi asistenţă social-filantropică; Centrul pentru  tineret, care va sprijini formarea voluntarilor pentru diferite activităţi;  spaţiu pentru activităţi de creaţie,  serviciu de informare şi documentare  pentru tineret; şi Centrul de formare profesională, acreditat CNFPA, pentru  ocupaţiile: animator socio-educativ şi lucrător social.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTE