Oprirea sau staţionarea neregulamentară, sancţionată de poliţiştii târgovişteni
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au continuat acţiunile pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care opresc ori staţionează neregulamentar, pe raza localităţii.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute 2 permise de conducere.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 4000 de lei.
Stimaţi conducători auto,
Vă reamintim faptul că amenda pentru staţionare neregulamentară a autovehiculelor este cuprinsă între 360 şi 450 de lei, aplicându-se şi 3 puncte de penalizare.
În cazul în care nu respectaţi normele rutiere referitoare la oprirea vehiculelor sunteţi pasibili de amendă, a cărei valoare este cuprinsă între 180 şi 270 de lei, aplicându-se şi 2 puncte de penalizare.