lun. dec. 23rd, 2024

                           www.mariusbuga.ro_images_dgaspcCOMUNICAT DE PRESĂ

        3 Decembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

În data de 3 decembrie se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Marcarea acestei zile în fiecare an, are ca obiectiv promovarea înțelegerii problemelor legate de dizabilitate și mobilizarea susținerii drepturilor, precum și a demnității și bunăstării persoanelor cu dizabilități. Prin aceasta se încearcă, de asemenea, sensibilizarea comunității cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilități în fiecare aspect al vieții  sociale, economice și culturale.

Cu această ocazie reamintim că în județul Dâmbovița, 15121 persoane neinstituționalizate beneficiază de drepturile oferite de certificatul de încadrare într-un grad de handicap, din care 13875 adulți și 1246 copii.

În ceea ce privește persoanele cu dizabilități care beneficiază de măsură de protecție specială, în cadrul Complexului de Sevicii Sociale Găești, în prezent sunt 44 copii, iar la Fundația Cara Bella Internațional, 22 copii. În ceea ce privește măsura de plasament familial, 19 copii au certificat de încadrare în grad de handicap, iar în plasament la asistent maternal profesionist se află 85 copii cu dizabilități.

În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița funcționează 3 centre pentru persoane adulte cu dizabilități: Centrul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniței (33 beneficiari în cadrul locuințelor protejate și 20 beneficiari în cadrul centrului de zi); Centrul de Servicii Comunitare „Floarea Speranței” Pucioasa (42 beneficiari în cadrul locuințelor protejate, 9 beneficiari în cadrul centrului de criză și 20 beneficiari în centrul de zi); Centrul de Îngrijire și Asistență Pucioasa oferă servicii pentru 56 beneficiari, iar în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița și a Primăriei Moreni, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani- Moreni, oferă servicii pentru 127 adulți cu dizabilități.

În afară de centrele de tip rezidențial pentru copii, în structura DGASPC Dâmbovița funcționează și Centrul de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap Târgoviște şi Echipa mobilă pentru copiii cu dizabilități, prin care se oferă servicii specializate pentru copii cu dizabilități aflați în familie și anume programe educative, servicii de kinetoterapie, masaj, hidroterapie, terapie ocupațională, consiliere psihologică și socială, consiliere părinți.

    În vederea creşterii calităţii serviciilor oferite în prezent pentru persoanele cu dizabilităţi, s-au înființat noi servicii în conformitate cu strategia naţională și județeană în domeniu, respectiv “Centrul social multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţi cu handicap Târgovişte”, iar un alt proiect se află în derulare și vizează înființarea unui Centru de recuperare, reabilitare și consiliere pentru copii cu autism și sindrom Down.

În data de 3 decembrie 2014, persoanele cu dizabilități aflate în centre își serbează ziua.  Astfel, sunt organizate mese festive în cadrul fiecărui centru, precum și audiții muzicale și alte activități recreative.

 

Director general,

ing. Cristiana Bucur

 

 

 

 

 

Persoană de contact

cons. Cerasela Gurgu