S-au scandat mesaje extremiste, iar ordinea şi liniştea publică au fost grav tulburate Sub semnul urii şi patimii! Astfel s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din acest an, care au pus faţă în faţă două tabere determinate să câştige puterea. Încărcătura emoţională s-a difuzat în întreaga societate, unii oameni ajungând chiar la gesturi condamnabile. Dacă astfel de manifestări rudimentare pot fi înţelese, într-o oarecare măsură, în rândul unor cetăţeni uşor de manipulat, autorităţile statului au avut obligaţia să menţină echilibrul şi ordinea. Din păcate însă, mulţi dintre cei care poartă uniformă au făcut jocuri politice murdare, convinşi fiind că numai o atitudine umilă faţă de un partid care sperau ei să câştige îi va propulsa în funcţii. Iată însă că după iureşul scrutinului prezidenţial din acest an, la lumina zilei, lucrurile au început să se cearnă.
Găeşti: „Ole! Ole! Moarte PDL!”
Bucurie mare la organizaţia PSD Găeşti, după afişarea exit-poll-urilor. Candidatul lor, Mircea Geoană, era declarat câştigător de 3 sondaje din 4, motiv suficient pentru simpatizanţi să declanşeze fiesta. Peste 150 de oameni au ieşit în centrul Găeştiului, au scandat în faţa sediului de partid „Geoană preşedinte! Iacobuţă prefect!”, după care s-au încolonat şi au pus-o de-un miting neautorizat prin tot oraşul. Alături de ei, s-au grăbit să participe şi membrii şi simpatizanţii PNL, că doar munciseră împreună la marea victorie. V-aţi fi aşteptat ca poliţiştii să menţină un climat de ordine şi linişte publică? Dacă şi-ar fi făcut meseria, cu siguranţă da, însă unii oameni ai legii s-au simţit mici şi umili în faţa „victorioşilor”, s-au văzut în funcţii (conform unei schiţe întocmite de un personaj obscur al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa) şi au participat şi ei, cum au putut, la miting. Mai exact, au fost antemergătorii „revoluţionarilor” şi au zâmbit cu satisfacţie la următoarele lozinci: „Ole, ole, chioru’ nu mai e! Ole, ole! Moarte PDL! Ole, ole! Mircea Geoană preşedinte! Ole, ole, PSD şi PNL! Ole, ole, marinaru’ nu mai e! Huuuooooo!”. După manifestarea zgomotoasă a euforiei, social-democraţii, dar şi liberalii s-au răspândit. Avem informaţii că cei de la Poliţia Rutieră Găeşti erau chemaţi insistent prin staţie să vină la bază, însă aceştia ar fi refuzat. La puţină vreme, un convoi de autoturisme de la Petreşti, condus de o maşină de gabarit mare pe care erau montate goarne, a venit în oraş, a mers până la staţia PETROM, spre Piteşti, după care s-a întors în centru. Potrivit unor surse, convoiul era condus de un anume Vali Tincu, care a descărcat din maşini petarde şi artificii. DN 7 Bucureşti – Piteşti a fost blocat ilegal, aproximativ 15 minute, sub protecţia Poliţiei Rutiere Găeşti. Liniştea publică a fost zguduită din temelii, iar aceşti indivizi proferau înjurături şi ameninţări, fără să simtă rigoarea legii. Tot din surse am aflat că la sediul Poliţiei Găeşti, în seara de 6 decembrie, la ora anunţării exit-poll-urilor, unii poliţişti s-au manifestat la fel ca şi candidatul PSD Mircea Geoană, pe scena „victoriei”. Am adresat comandantului Poliţiei Găeşti, Eduard Oprea, mai multe întrebări, la care nu am primit răspuns. Le facem publice, în speranţa că îşi vor găsi totuşi ecou: Cine a autorizat mitingul din seara de 6 decembrie? Ce măsuri a luat Poliţia împotriva celor care au tulburat ordinea şi liniştea publică? Ce măsuri a luat Poliţia împotriva celor care au blocat traficul rutier? Menţionăm că avem multe alte informaţii, pe care însă nu le publicăm, întrucât nu au fost confirmate din mai multe surse.
Vişina: Tărâmul barbariei
Unul dintre cele mai grave episoade s-a petrecut la Vişina. Imediat după ora 21.00, cârciuma lui Tingirică a fost „altarul jertfirii” candidatului PDL. Mai mulţi indivizi cu creierele înfierbântate au confecţionat o păpuşă din paie, pe care au îmbrăcat-o cu o pelerină portocalie, pe cap fiind pus un afiş cu Traian Băsescu. Au pus paiaţa în stradă şi au „executat-o” dându-i foc. Apoi, ca să continue bucuria, au mai confecţionat una, la fel ca prima, au legat-o de maşina fiului viceprimarului, au târât-o prin comună şi într-un final i-au dat foc pe un cauciuc uzat de maşină. Vă întrebaţi unde era şeful de post Florin Rizea şi ce măsuri lua, conform atribuţiilor sale legale? Era la chef, bineînţeles! Sărbătorea de mama focului şi se distra copios în faţa acestui fapt cel puţin reprobabil. Unii dintre martori ne-au spus că acelaşi şef de post Florin Rizea i-a ameninţat pe simpatizanţii PDL, care urmăreau scena din maşină, cu muzica dată mai tare, că vor fi amendaţi de le vor merge fulgii dacă nu reduc sonorul şi dacă nu fac paşi. Apoi cu toţii au mâncat şi au băut, 3 ore cheful a ţinut! La ora 12.00, patronul Tingirică, ţinut la curent cu numărătorile paralele, a venit cu o falcă în cer şi una în pământ la oamenii lui, le-a dat cu şutul în grătare de le-au sărit micii în ţărână şi le-a reproşat că Băsescu a luat prea multe voturi la ei în sat. În ziua votului, întâmplător am mers, ca jurnalist, şi la Vişina. Nu am anunţat poliţia pentru niciuna dintre situaţiile pe care le-am văzut, întrucât ştiam foarte bine că oamenii legii din zonă răspund la comenzi politice, aşa cum ni se dovedise la primul tur de scrutin, când un jurnalist a fost bătut, deşi chemasem de mai multe ori poliţia pentru diverse nereguli. Am surprins însă pe peliculă, în faţa unei secţii de votare, grupuri de presiune, formate din primar, funcţionari din Primărie, neluaţi la întrebări de poliţie asupra motivului pentru care staţionează acolo. Tot în faţa unei secţii de votare, se întinseseră mese cu ţuică şi vin. Atenţie, se aflau chiar peste drum de localul unde se vota. Şi aici, funcţionari din primărie cărau oamenii la vot, iar alţii făceau presiuni. Dintr-o Dacie papuc au coborât 8 – 9 oameni, unii foarte bătrâni, care erau înghesuiţi precum animalele de către un consilier local care a făcut cel puţin 5 curse, cât am stat noi acolo. Nimeni nu l-a întrebat de ce circulă pe drumurile publice cu atâţia oameni în maşină.
Ameninţări cu moartea pe telefonul unui lider PSD
Un membru al PSD Găeşti s-a ocupat de zona Hulubeşti – Ludeşti în campanie şi în ziua alegerilor. Se pare că prezenţa social-democratului i-a înfierbântat la culme pe pedelişti, care au procedat la gesturi extreme. Astfel, acesta a primit pe telefon mesaje prin care era ameninţat cu moartea şi chiar cu răpirea copilului. Nu ştim dacă până în prezent a depus plângere la Poliţie, însă modul în care au înţeles să se manifeste combatanţii politici aminteşte de o ţară bananieră, şi nu de una peste care au trecut 20 de ani de democraţie.
Petreşti şi Gura Foii – Petarde şi lăutari
Euforie fără limite a fost şi la Petreşti. Aici, coloana de maşini a PSD, care ulterior a ajuns şi la Găeşti, a străbătut fiecare sătuc, cu claxoane prelungi şi petarde aruncate mai ales în faţa curţilor „duşmanilor”, başca înjurături. Un pedelist s-a ales cu geamuri sparte la casă, însă nu a mai depus plângere. La Gura Foii, cele două tabere politice au stat faţă în faţă, fiecare cu lăutarii săi. Mai cu moţ au fost cei de la PSD, care s-au urcat pe Monumentul Eroilor din centrul comunei ca să-şi strige victoria… de la înălţime.
În loc de concluzii
Autorităţile au fost total depăşite de explozia acestor manifestări şi nu credem că s-a luat vreo măsură împotriva exaltaţilor, indiferent din ce zonă politică provin. Slugărnicia unor forţe de ordine, precum şi incompetenţa sunt semnale clare că instituţiile statului trebuie să recurgă la mijloace radicale de reformare pentru a răspunde cu adevărat nevoii cetăţenilor de a se simţi apăraţi şi în siguranţă. Foarte mulţi găeşteni au fost deranjaţi de cele petrecute în noaptea de 6/7 decembrie şi, culmea!, în loc să sune la Poliţie sunau la noi. Isteria care i-a cuprins pe politicieni este justificată de milioanele de euro pe care i-au băgat în aceste campanii şi de avantajele şi funcţiile pe care le tranşaseră deja şi pe care le visau. Dacă ei aveau raţiuni puternice, nu înţelegem de ce şi-au dus lupta semănând atâta ură între oamenii simpli, care şi ei s-au aliniat în cele două tabere. Prieteni vechi nu-şi mai vorbesc pe stradă şi se feresc unii de alţii ca de ciumă. Urmează o perioadă foarte dificilă pentru noi toţi şi trebuie să găsim resursele şi înţelepciunea să lăsăm în urmă campania electorală, care nu a fost a noastră.
Mariana IONESCU