TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Poliţiştii şi jandarmii au stat la pândă! VEZI CE-A IEŞIT

2. În noaptea de 29/30 ianuarie 2011, în intervalul orar 22:00- 14:00, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în colaborare cu militari jandarmi din cadrul I.J.J Dâmboviţa, au desfăşurat o razie pe raza municipiului Târgovişte şi a comunelor arondate. Cu această ocazie, au fost aplicate un număr de 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2560 lei. 3. De asemenea, în data de 30 ianuarie a. c, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Titu, împreună cu militari jandarmi din cadrul I.J.J Dâmboviţa, în timp ce executau activităţi de prevenire şi combatere a furturilor de cablu telefonic, au depistat în flagrant o persoană de sex masculin, în timp ce încerca să sustragă circa 20 de metri de cablu telefonic. Întrucât la vederea echipajului de poliţie, acesta a abandonat bucata de cablu secţionat şi a fugit, poliţiştii au procedat la urmărirea şi prinderea acestuia, stabilindu-i identitatea în persoana numitului Z. Ion, de 40 de ani, din comuna Sălcioara, sat Băneşti. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin parchet. De precizat că asemenea acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare, pentru prevenirea comiterii de fapte de natură penală în spaţiul public și pentru descurajarea elementelor infractoare, zilnic asigurându-se cadrul necesar reducerii fenomenului infracţional . Compartimentul Relaţii Publice

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.