În data de 27.01.2011 Serviciul de Asistenţă Psihosocială din Penitenciarul Mărgineni în colaborare cu Centrul de Reeducare Găeşti, Poliţia Municipiului Târgovişte, Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa şi Universitatea Valahia din Târgovişte au organizat un simpozion interactiv în cadrul proiectului: „Dincolo de aparenţe”. La acţiune au participat reprezentanţii celor două instituţii subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, Universităţii Valahia Târgovişte, cadre didactice, elevi şi studenţi. Activitatea a avut ca obiectiv valorificarea potenţialului educativ al experienţelor de viaţă al persoanelor private de libertate, prin transmiterea unor mesaje antiinfracţionale tinerilor, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de violenţă în şcoală. Echipa de lucru, formată din specialişti ai Poliţiei Municipiului Târgovişte, Serviciului de Asistenţă Psihosocială din Penitenciarul Mărgineni şi Centrul de Reeducare Găeşti a avut rolul de a crea o punte de legătură între persoanele private de libertate şi invitaţi, sensibilizând prin atitudinea ce trebuie adoptată atunci când se confruntă cu aspecte legate de violenţă. Acţiunea a avut ca scop asigurarea contactului cu persoanele private de libertate, în vederea informării asupra serviciilor de educaţie şi asistenţă psihosocială din penitenciar . Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe Inspector de penitenciare Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, interior 107, fax 0245/660.211, tel serviciu 0752/302.483, e-mail: lpana@dgp, lpanapmdb@yahoo.com. Cu deosebit respect, Comisar de penitenciare Florin STANCIU Director Penitenciarul Mărgineni Inspector de penitenciare Larisa PANĂ Purtător de cuvânt