Președintele PSD și al Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, continuă mascat campania electorală, sperând să impresioneze electoratul din localitatea Mănești cu lucrări de asfaltare într-o zi ploioasă. Dacă de doi ani și jumătate, județul a fost văduvit aproape total de investiții, liderul social-democrat s-a trezit să-și bată joc de banii publici, cu lucrări de mântuială, în speranța că va smulge câteva voturi în plus.
”Rețeta” președintelui PSD este copiată și în orașul Găești, unde – în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile – se toarnă trotuare, cu o zi înaintea votului.
ACL Dâmbovița solicită membrilor PSD aflați în funcții de demnitate publică să înceteze a risipi resursele provenite din taxele și impozitele cetățenilor – și așa limitate – pentru acțiuni electorale evidente, cu lucrări sortite degradării premature. Totodată, cerem Inspectoratului de Stat în Construcții să verifice calitatea acestor investiții și să dispună măsurile care se impun.
Dacă în unele zone ale județului, PSD încearcă să impresioneze prin lucrări de mântuială, în altele mizează pe vandalism. În Morteni, Costești Vale, Răscăeți și Vișina, bannerele candidatului ACL au fost devastate, noaptea trecută. Polițiștii au întocmit dosare penale pentru distrugere, inclusiv pe numele primarului din Costești Vale și al viceprimarului din Morteni, și sperăm ca autoritățile să ia până la capăt măsurile necesare în aceste cazuri, care nu au nimic în comun cu manifestarea democratică și normală a voinței electoratului.
Departamentul de comunicare ACL Dâmbovița