Acţiuni ale poliţiştilor dâmboviţeni pentru siguranţa cetăţenilor, în mediul rural
Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Dragomireşti au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor cu produse cerealiere şi produse din tutun, pe raza de competenţă.
În cadrul acţiunii, au fost verificate 21 de societăţi comerciale şi mijloace de transport şi au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare toatală de 2 000 de lei.
Dintre acestea, 2 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar 2 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, poliţiştii au confiscat 140 de ţigarete, 110 pâini şi suma de 877 de lei.
Exemplu:
În urma controlului efectuat la un agent economic, s-a constatat că administratorul a oferit spre comercializare ţigarete şi produse de panficaţie, pentru care nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă.
S-a procedat la sancţionarea contravenţională a administratorului conform Legii 12/1990, iar bunurile descoperite au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea, acesta deţinea suma de 877 de lei, provenită din comercializarea de bunuri, bani ce nu erau înregistraţi în casa de marcat.