mar. dec. 24th, 2024

mai-dacia-dusterLa sediul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența primului ministru Victor PONTA și a viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, au sosit primele autoturisme Dacia Duster achiziționate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, care au fost predate structurilor operative ale MAI.

Redăm, în continuare, alocuțiunea domnului Gabriel OPREA, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne.

Facem un prim pas înainte pentru ceea ce reprezintă procesul de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, care se va mări cu 5.150 de autovehicule.

Primele 100 de autoturisme vor pleca chiar acum către structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

Am vrut să marcăm această acțiune pentru că ea semnifică începutul unui proiect absolut necesar pentru oamenii acestui minister, proiect pe care eu mi l-am asumat.

Este o prioritate a mandatului meu, anunțată încă din primăvară, când am constatat că parcul auto al ministerului avea un deficit de 55%, iar 80% dintre autospeciale aveau o vechime de peste 10 ani.

Avem aici numai o parte dintre cele 450 de autoturisme Dacia Duster care au fost achiziționate de Ministerul Afacerilor Interne prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional – programul rabla.

Dumneavoastră sunteți primii angajați din structurile operative ale ministerului care veți primi cheile acestor 100 de mașini.

Achiziția s-a realizat prin licitație publică deschisă, prețul unui autoturism 4X4 fiind de 11.100 euro, fără TVA.

Prin folosirea tichetelor valorice din cadrul acestui Program naţional, Ministerul Afacerilor Interne a realizat o economie de aproape 3 milioane de lei.

Pe lângă cele 450 de autoturisme care vor intra zilele acestea în dotarea MAI, mai avem în derulare o procedură de achiziție, din veniturile proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, prin licitație deschisă, pentru alte aproximativ 2.800 de autovehicule.

Procedura, care are alocată suma de aproximativ 30 de milioane de euro, se va finaliza până la sfârșitul acestui an.

De asemenea, au fost făcute demersuri ca începând cu luna ianuarie a anului viitor, să lansăm procedurile de achiziție pentru încă aproximativ 1.900 de autoturisme pentru care este prevăzută suma de aproximativ 20 de milioane de euro.

Achiziția acestor autoturisme pentru structurile operative, Poliție, Jandarmerie, Pompieri, înseamnă creșterea operativității misiunilor, înseamnă timp redus de reacție și mai multă siguranță pentru cetățeni.

Așadar, beneficiarii finali ai acestui proiect sunt românii, în serviciul cărora se află aceste structuri de forță ale statului.

Pentru susținerea acestui important proiect al MAI, care aduce un plus de siguranță pentru toți românii, vreau să mulțumesc Primului-ministru Victor Ponta și Guvernului României.

Aceste autospeciale asigură condiții mai bune de muncă pentru polițiști, pentru jandarmi și pompieri, oameni care sunt la datorie 24 de ore din 24. Știu cu ce greutăți se confruntă, știu ce înseamnă să nu ai resursele necesare care să te ajute să-ți faci meseria cu eficiență maximă.

De aceea, voi avea în continuare ca obiectiv asigurarea drepturilor și a condițiilor de muncă pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne, întrucât acești oameni sunt responsabili de siguranța și securitatea cetățenilor României și trebuie să aibă mereu la dispoziție resursele și mijloacele necesare pentru a-și face datoria. Vă mulțumesc!”

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE