mar. dec. 24th, 2024

Autorii unui furt, depistaţi la scurt timp de poliţişti În data de 18 ianuarie 2011, Poliţia Municipiului Moreni a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, că persoane necunoscute au sustras un număr de trei motoare electrice de la sondele petroliere aflate în funcţiune. În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au procedat la identificarea autorilor în persoana numiţilor R. Gheorghe Adrian, de 28 de ani, S. Mihail, de 22 de ani, N. Constantin, de 35 de ani, R. Marius, C. Ion, L. Leonard, C. Ionuţ, F. Gheorghe, toţi din comuna Filipeştii de Pădure, sat Diţeşti, care în noaptea de 17/18 ianuarie au sustras trei motoare electrice de la sondele petroliere, cauzând un prejudiciu total de 16.500 lei. Prejudiciul a fost recuperat parţial, unul dintre motoare fiind valorificat la un centru de colectare gestionat de F. Gheorghe, pe numele căruia s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt calificat. Poliţiştii au procedat la reţinerea pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă a numiţilor R. Gheorghe Adrian, S. Mihail, N. Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni cu propunere de arestare preventivă, împotriva acestora s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările se continuă de către lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor 7 autori, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin parchet. COMPARTIMENTUL DE RELATII PUBLICE