Oana Antonescu, europarlamentar PDL, consideră că adoptarea raportului referitor la o iniţiativă europeană privind boala Alzheimer reprezintă unul din cei mai importanţi paşi pe care Uniunea Europeană îi face pentru combaterea şi prevenirea acestei maladii la nivel comunitar. Oana Antonescu, raportor din partea grupului Partidului Popular Europea (PPE) pe acest dosar, susţine că votul covârşitor al europarlamentarilor pentru adoptarea raportului Alzheimer, acordat miercuri în plenul de la Strasbourg, reprezintă în primul rând un semnal de unitate europeană în faţa combaterii acestei maladii. Eurodeputata subliniază că acest vot arată îngrijorarea forului european faţă de gravitatea fenomenului la nivel european, în contextul în care numărul persoanelor care suferă de demență se ridică la 9.9 milioane, iar bolnavii de Alzheimer reprezintă cea mai mare parte din aceştia. „Adoptarea raportului este un pas important în direcția luptei împotriva acestei boli în Uniunea Europeană și un pas esențial pentru introducerea unui nou mod de colaborare între statele membre, prin care să se ia măsuri coordonate pentru combaterea unor probleme care afectează întreaga Europă. Raportul sprijină solidaritatea între state și schimbul de bune practici, pentru a se evita eforturile în paralel și risipa de resurse“ a declarat Oana Antonescu. Oana Antonescu a mai atras atenţia în cadrul dezbaterii finale a raportului că există inegalități semnificative între statele membre în ceea ce privește prevenția, accesul la tratamente și îngrijire. Eurodeputata a afirmat că acțiunile statelor sunt fragmentate, iar reacțiile în ceea ce privește cercetarea și lupta împotriva acestei boli sunt inegale. Nu în ultimul rând, aceasta a subliniat că viitorul în ceea ce priveşte boala Alzheimer este unul sumbru, având în vedere că în anul 2020 se aşteaptă o creștere dramatică a numărului de bolnavi, în condițiile în care maladia este încă subdiagnosticată la nivelul UE. Tocmai de aceea, oamenii trebuie informaţi că boala ar putea fi prevenită printr-un stil de viață sănătos. „Vreau să subliniez importanţa diagnosticării preventive şi a intervenţiilor timpurii, în cazurile incipiente ale bolii și cred că aceasta este cheia către progresul în lupta împotriva acestei maladii. Importanța unei abordări multidisciplinare a cercetărilor în acest domeniu este uriaşă. Compartimentarea între discipline și slaba conectare între cercetarea primară clinică, domeniul sănătății publice și cercetarea socială împiedică transferarea descoperirilor științifice către practica medicală și îngrijirea efectivă a pacienţilor. Trebuie să transformăm ştiinţa în beneficii pentru pacient cât mai rapid. O altă prioritate este promovarea conceptului de <