mie. dec. 25th, 2024

PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII 1. PREVENIREA CRIMINALITĂŢII După identificarea, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a priorităţii naţionale în domeniul prevenirii criminalităţii pentru anul 2010, precum şi a priorităţilor locale la nivel judeţean, a fost elaborat Programul de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului care cuprinde trei module de acţiune:  Prevenirea furturilor din autoturisme (- 29,2%)  Prevenirea infracţiunilor de tâlhărie (- 21,1 %)  Prevenirea furturilor de animale (-1,6%) Activitatile desfasurate de politistii damboviteni in baza acestui program, dar şi creşterea numărului de patrule mixte şi o mai bună adaptare a dispozitivelor de ordine şi siguranţă în concordanţă cu evoluţia situaţiei operative au determinat ca în anul 2010 pe toate cele trei paliere sa fie înregistrate rezultate pozitive, respectiv scaderea furturilor din autoturisme cu 29,2%, a furturilor de animale cu 1,6% şi respectiv a infracţiunilor de tâlhărie cu 21,1%. 1. Pentru prevenirea furturilor din autoturisme la nivelul inspectoratului a fost elaborat în parteneriat cu Allianz – Ţiriac Asigurări S.A. – Sucursala Dâmboviţa, Planul de măsuri pentru organizarea campaniei “Alianţă pentru siguranţă”. 2. În domeniul prevenirii furturilor de animale şi păsări au fost organizate 21 întâlniri cu autorităţile locale din mediul rural şi campanii stradale de sensibilizare a populaţiei cu privire la riscul victimizării. 3. Prevenirea infracţiunilor de tâlhărie – cu ocazia întâlnirilor care au avut ca beneficiari direcţi elevii Grupului Şcolar “Voievodul Mircea” (39) şi centrele sociale “Floare de Colţ” şi “Sfânta Maria”(2), o componentă a dezbaterilor a constat şi în prevenirea infracţiunilor de tâlhărie. 4. Pentru prevenirea infracţionalităţii în şcoli şi în zona acestora, precum şi pentru prevenirea victimizării elevilor, au fost derulate două campanii în unităţile de învăţământ din Municipiul Târgovişte ce au vizat în special prevenirea infracţiunilor cu violenţă, furturilor, precum şi educaţia rutieră a tinerilor. 5. În scopul prevenirii delincvenţei şi victimizării elevilor din Grupul Şcolar “Voievodul Mircea”- Târgovişte, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgovişte, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa, a fost elaborat şi s-a implementat un proiect de prevenire (martie – iunie 2010). 6. Prevenirea pornografiei infantile pe Internet – la nivel naţional s-a implementat Proiectul “Dezvoltarea capacităţii de prevenire şi investigare a cazurilor de pornografie infantilă prin Internet în România”. La nivel local s-au realizat următoarele activităţi: – Comunicat de presă pentru a marca Ziua de 9 februarie – Ziua Siguranţei pe Internet; – Selectarea unei şcoli din Municipiul Târgovişte în care se va implementa proiectul; – Aplicarea chestionarului elevilor selectaţi, în vederea realizării sondajului privind obiceiurile de utilizare a serviciilor de Internet, precum şi identificarea gradului de informare a acestora cu privire la riscurile la care se expun atunci când navighează pe internet. – Contactarea partenerilor locali care se vor implica în proiect. Proiectul a fost sistat (din motive ce ţin de finanţarea de către partener) şi va fi reluat în anul şcolar 2010/2011. 7. Proiect de formare a poliţiştilor comunitari în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării elevilor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgovişte (ianuarie – aprilie 2010). Activităţi desfăşurate: – contactat partenerii şi elaborarea proiectului; – elaborarea materialului de support; – organizarea a două sesiuni de instruire; 8.Campania „Dependenţi de libertate”, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (03.05 – 15.06.2010). Activităţi desfăşurate: – Elaborarea Planului de activităţi şi înaintarea la subunităţi; – Transmiterea materialului de support; – Întâlnire cu poliţiştii de proximitate; – 12 întâlniri cu elevii din şcolile incluse în proiect; – Realizarea împreună cu partenerul a celor 3 evaluări periodice şi tramsmitera la I.G.P.R. 9. Proiectul „Noaptea cercetătorului”, iniţiat de S.C. Target Active Training S.R.L. în parteneriat cu Institutul de Prevenire şi Psihosociologie (iunie – septembrie 2010). Proiectul vizează oferirea de alternative pentru petrecerea timpului liber, prin implicarea tinerilor în activităţi din domeniul cercetării şi ştiinţei, ca modalitate de prevenire a delincvenţei juvenile. Activităţi derulate: – Intâlnire cu reprezentanţii S.C. Target Active Training S.R.L. Bucureşti; – Întâlnire cu reprezentantul Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa; – Selectarea celor trei unităţi de învăţământ; – Aplicarea celor 100 de chestionare elevilor implicaţi în proiect şi înaintarea acestora la I.P.P.; – Distribuirea in unităţile de învătământ a materialelor de promovare a proiectului în vederea înscrierii eleviilor în concurs. 10.Campania” Nu da, dăruieşte!” În ziua de 25 noiembrie 2010, la nivelul Municipiului Târgovişte s-a organizat o campanie de prevenire a violenței asupra femeii, eveniment ce se înscrie în Campania Europeană ”16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”. În mai multe zone din Municipiul Târgovişte, femei poliţist au oferit peste 300 de flori care aveau un fluturaş cu mesajul “Nu da , dăruieşte”, domnilor care, la rândul lor le-au oferit soţiilor. 11.Proiectul de prevenire şi combatere a infracţiunilor de mică violenţă, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tărgovişte, ATOP, IJJ, ISJ, CPECA, UNMR, CJRAE, Primăria Municipiului Târgoviște, Primăria Oraşului Pucioasa şi mass-media (octombrie 2010 – martie 2011). 12. Campanie pentru prevenirea furturilor din locuinţe “Un plus de siguranţă”, iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române: Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii și Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (20 octombrie – 10 decembrie 2010). 13. Campanie de prevenire a criminalității în perioada sărbătorilor de iarnă (13-24 decembrie 2010) 14. Activităţi de educaţie rutieră a) Organizarea împreună cu poliţia rutieră şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a Concursului naţional „Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă”- etapele pe centre metodice şi judeţeană. b) Organizarea Concursului interjudeţean „Trofeul Coresi” împreună cu poliţia rutieră, Şcoala Coresi Târgovişte şi autorităţile locale. c) Pentru marcarea zilei de 1 iunie au fost realizate: – Expoziţie cu desenele copiilor implicaţi în Concursul „Desenăm, ne jucăm, circulaţie învăţăm” la Centrul de Prevenire a Criminalităţii. – Premierea copiilor care au realizat cele mai reprezentative desene. – Concurs de desene pe asfalt pe platoul din faţa Centrului de Prevenire a Criminalităţii la care au participat peste 60 de copii. 15. Activităţi de cercetare sociologică o Sondaj naţional privind atitudinile sociale în traficul rutier – aplicare chestionare repartizate de la nivel naţional în judeţul Dâmboviţa (Băleni, Pierşinari, Aninoasa ) şi introducerea în baza de date. o Sondaj privind atitudinea cetăţenilor faţă de poliţie – localităţile: Târgovişte, Găeşti, Pucioasa (aplicare chestionare, introducere în baza de date). o Studiu privind situaţia minorilor dispăruţi în 2009 în Judeţul Dâmboviţa (completare fişe minori dispăruţi în urma studierii dosarelor de la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale).