Cercetat de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul armelor şi muniţiilor
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat o acţiune pe linia verificării respectării normelor legale privind regimul armelor şi muniţiilor.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au descoperit la domiciliul unui bărbat, de 42 de ani, din Văcăreşti, o puşcă cu aer comprimat, de calibru 5,5 mm.
În urma verificărilor efectuate, a reieşit că acesta nu deţine documente care să ateste provenienţa legală a acestei arme neletale supusă autorizării, motiv pentru care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele bărbatului, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „deţinere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”.
Un bărbat care se sustrăgea executării pedepsei închisorii a fost depistat de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Butimanu au depistat pe raza localităţii, pe numitul D.N., de 32 de ani, pe numele căruia Judecătoria Târgovişte a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.
Bărbatul a fost condamnat la executarea a 1 an şi 6 luni de închisoare, ca urmare a comiterii infracţiunii de „tăiere ilegală de arbori”.
Cel în cauză a fost reţinut şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.