Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a avut loc ceremonia de deschidere a noului an universitar la Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, în prezenţa corpului profesoral al instituţiei, a studenţilor şi a unora din părinţii acestora.
P.C. Arhidiac. Ionuţ Ghibanu, Consilier mitropolitan, a dat citire mesajului Chiriarhului nostru, care a dorit să evidenţieze faptul că misiunea facultății noastre este aceea de a pregăti propovăduitori vrednici ai valorilor Evangheliei Mântuitorului Hristos, care după ce s-au luminat cu ajutorul îndrumării științifice și spirituale a profesorilor, să devină, la rândul lor, lumină și promotori ai autenticei vieți întru Hristos, ca buni clerici, ori ca mireni, puternic și drept angajați în mărturisirea credinței.
După aceea, a avut loc Te Deum-ul cu prilejul noului an universitar, iar din partea conducerii universităţii a fost adresat un cuvânt duhovnicesc celor prezenţi. Precizăm că Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte a fost înfiinţată în anul 1992 şi funcţionează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale.