A fost o noapte de foc, în comuna Niculeşti! O Dacia Logan a fost cuprinsă de flăcări, la puţin timp după ce proprietarul a parcat-o în garajul din curte. Omul nu ştie încă dacă a fost vorba de o răzbunare sau un scurt circuit a aprins incendiul. La faţa locului au intervenit pompierii de la Corneşti. Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa spun că focul a ars mocnind. Maşina nu avea asigurare Casco, iar proprietarul va suporta paguba. Între timp anchetatorii vor să afle cauza care a produs incendiul. Autoturismul a fost distrus în totalitate.