Acţiune a poliţiştilor specializaţi în investigarea fraudelor
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat o acţiune pe linia verificării respectării legislaţiei din domeniul protecţiei dreptului de autor.
În urma controlului efectuat la o societate comercială din Târgovişte, poliţiştii au identificat 15 programe instalate pe calculatoarele folosite în activitate, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Pe numele administratorului, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă”.