Un jandarm din cadrul I.J.J. Dâmbovița, a restituit proprietarului borseta pierdută
În Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, care se afla în serviciul de patrulare în zona Pieței “Bărăției” din municipiul Târgoviște, a fost sesizat de angajata unei societăți comerciale din zonă, care i-a relatat faptul că a găsit în fața magazinului unde lucrează o borsetă care conținea mai multe documente, un telefon mobil și două carduri.
Subofițerul de jandarmi a procedat la ridicarea borsetei de la angajata magazinului, iar în urma verificărilor, a fost identificat proprietarul acesteia.
Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, din comuna Aninoasa, a relatat jandarmului că a pierdut borseta în după-amiaza zilei de miercuri, în zona Pieței “Bărăției” din municipiul Târgoviște,, în timp ce se grăbea către stația de autobuz.
În dimineața zilei de joi 21 august a.c., proprietarul borsetei s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din municipiul Târgoviște unde, după ce în prealabil a verificat conținutul borsetei și a constatat că nu lipsește nimic din conținutul acesteia, și-a recuperat bunurile pierdute.