156 de conducători auto, sancţionaţi pentru exces de viteză.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi a Formaţiunilor de profil au continuat acţiunile pe linia depistării şi sancţionării şoferilor care nu respectă regulilele de circulaţie, îndeosebi regimul legal de viteză.
În cadrul acţiunii, au fost constatate 4 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi aplicate 252 de sancţiuni contravenţionale.
Din numărul amenzilor, 156 au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 34 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
Totodată, poliţiştii au reţinut 4 permise de conducere, din care 3 pentru exces de viteză şi au retras 7 certificate de înmatriculare.
Această acţiune preventivă se înscrie în calendarul campaniei „SPEED” al poliţiilor rutiere europene TISPOL.