Dum. dec. 22nd, 2024

“S-au împrăştiat în municipiul Moreni câteva mii de afişe din care rezultă că Stan, Ţuţuianu şi Vasiliu sunt cei care au vândut gazele, petrolul ţării, care au nenorocit Moreniul, pe care acum PDL şi-a propus să-l salveze. Îmi aduc aminte că începuse salvarea Moreniului de colegii parlamentari Georgică Dumitru şi Florin Mircea Andrei. Iar salvarea Moreniului începuse cu vidanja. Ea continuă astăzi sub conducerea «înţeleaptă» a domnului Florin Popescu. Pe mine nu mă impresionează şi poate să dea afişe câte vrea în Dâmboviţa, lumea a început să afle că această guvernare şi această conducere de la Consiliul Judeţean este una a clientelei politice şi o conducere care sifonează banii publici către firmele din PDL. O hoţie mai mare nu a existat vreodată în acest judeţ şi probabil că atunci când instituţiile statului vor fi lăsate să-şi facă treaba, o să-i vedeţi pe cei care conduc astăzi judeţul dând cu subsemnatul în fiecare zi şi ani de zile la rând. Florin Popescu a devenit disperat. Numai un om disperat, care îşi vede sfârşitul aproape, mă refer la sfârşitul politic, poate să recurgă la asemenea gesturi mizerabile, pentru că ce scrie pe foile respective este jenant, ridicol, stupid. Sunt nişte mizerii de joasă speţă, debitate de nişte mizerabili. Sunt minciuni ordinare debitate de mincinoşi ordinari. Sunt opere bolnave ale unor autori patetici. Cei din PDL trebuie să priceapă câteva chestiuni clare. Faptul că grupurile de consilieri judeţeni PSD şi PNL nu stau pe burtă în faţa lui Florin Popescu, aşa cum fac cei din PDL, arată că noi avem ceea ce lor le lipseşte: coloană vertebrală. Faptul că nu votăm la ordinele şi ameninţările lui Florin Popescu arată că nu ne lăsăm intimidaţi de un preşedinte violent şi abuziv. Asta trebuie să priceapă şi Florin Popescu şi Boriga şi tot PDL-ul. Votul nostru împotriva tuturor proiectelor înscrise pe ordinea de zi constituie o formă de protest faţă de modul în care Florin Popescu a înţeles să propună în anul 2010 repartiţia de fonduri către unităţile administrativ – teritoriale din judeţ pentru lucrări derulate în baza HG 577/2006 şi OG 7/2006, precum şi pentru realizarea de lucrări la unităţi de învăţământ. Ca atare, votul nostru este unul împotriva modului abuziv în care Florin Popescu îşi hrăneşte clientela de partid cu lucrări pe bani publici, în dezavantajul localităţilor conduse de primari PSD, PNL sau ai altor partide”, a declarat senatorul PSD Adrian Ţuţuianu. Social-democratul nu a adus însă nicio dovadă clară că afişele cu pricina au fost făcute sau împrăştiate de pedelişti. Preşedintele CJD infirmă acuzaţiile ce i se aduc.