Minivacanţa de prilejuită de marea sărbătoare creştină a “Adormirii Maicii Domnului” constituie un motiv de bucurie pentru cetăţeni care, profitând de timpul liber, vor face excursii, drumeţii sau ieşiri în mijlocul naturii, pentru a mai scăpa de „canicula” instalată şi la domiciliu. Totodată, pentru pompieri, este un motiv de preocupare, urmărindu-se asigurarea condițiilor de siguranță din punct de vedere al prevenirii și stingerii incendiilor la unităţile turistice de cazare, o atenţie deosebită acordându-se acelor spații frecventate de turiști din zonele împădurite și din vecinătatea acestora.
Cadrele Inspecţiei de Prevenire din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa au desfășurat, pe toată perioada sezonului estival, activități preventive specifice (verificări, informări preventive, asistență tehnică la operatorii economici din turism) în toate zonele turistice, de agrement şi campare, amenajate sau frecventate ocazional. Aceste acţiuni au vizat, în special, formarea unui comportament preventiv adecvat al cetăţenilor pentru protejarea naturii şi mediului înconjurător împotriva incendiilor.
Ne așteptăm în această minivacanţă la o afluenţă mare de public către zona montană, zonele cu verdeață din jurul localităților urbane şi locurile de agrement organizate în aer liber.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente în această perioadă, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber, turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane să respecte următoarele măsuri preventive:
ü instalarea corturilor şi grătarelor se face numai în locurile de popas special amenajate în acest sens;
ü focurile de tabără şi cele pentru prepararea mâncării pot fi aprinse doar în locurile special amenajate, cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;
ü nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;
ü înainte de plecare asiguraţi-vă că focul este stins. Stropiţi cenuşa cu apă, până ce jarul este stins complet;
ü dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
ü supravegheaţi în permanenţă copiii;
ü resturile de ţigări nu se aruncă la întâmplare;
ü menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele;
ü la cazare: solicitați de la recepție/administrator informații referitoare la regulile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate în spațiile de cazare, a modului de comportare, evacuare și de anunțare în timp util în caz de incendiu;
ü în spaţiile de cazare: nu utilizați consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni, nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu modificaţi destinaţia circuitelor existente. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia unităţii de cazare;
ü anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi la 112 !
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE