lun. dec. 23rd, 2024

pontPrimul ministru al României, Victor Ponta, a participat astăzi, la Târgoviște, la manifestările dedicate Sfântului Ierarh Nifon.

Lângă premier s-au aflat personajele din prim-planul politicii dâmbovițene. Îi amintim pe Adrian Țuțuianu, șeful PSD Dâmbovița, pe Victor Sanda, prefectul județului, primarul interimar al Târgoviștei, Ciprian Prisăcaru, dar și parlamentari de Dâmbovița.

“M-am bucurat că am reușit să particip la acest eveniment la care au venit atâția oameni” , a declarat Victor Ponta.

Luni, 11 august 2014, la Târgovişte, în faţa Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane, a avut loc sărbătorirea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, în prezenţa şi sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la care au participat circa 20.000 de credincioşi.

Evenimentul spiritual şi cultural a marcat cinci ani de la aducerea şi aşezarea, pentru totdeauna, a moaştelor Sf. Ier. Nifon, în Catedrala din Târgovişte, a debutat dis de dimineaţă odată cu scoaterea raclei cu moaştele sfântului în faţa sfânului locaş şi cu utrenia sărbătorii. Pelerinii au început să sosească, încă de la primele ore ale dimineţii, din toate colţurile eparhiei, din eparhiile învecinate şi din ţară.  Momentul cel mai important al celebrărilor a fost constituit de săvârşirea Sfintei Liturghii, pe un podium liturgic special amenajat în apropierea catedralei, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, alături de ierarhii invitaţi: Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie al Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu al Alba Iuliei, Preasfinţitul Părinte Lucian al Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Visarion al Tulcii, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, înalţi clerici din ţară şi din străinătate, preoţi şi diaconi.

Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul României, a transmis, cu acest prilej, un mesaj Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit NIFON, clericilor şi credinicioşilor participanţi la eveniment, în care a evocat “chipul înţelept, blând şi luminos al Sf. Ier. Nifon este viu şi pilduitor în sufletele credinioşilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, care la fiecare 11 august, dar şi pe tot parcursul anului, cu sporită evlavie, cu încredere în milostivirea lui Dumnezeu şi în iubirea mijlocitoare a marelui Ierarh, vin să se închine la binecuvântatele sale moaşte. Pentru misiunea Bisericii, aportul eruditului erarh a fost unul bogat, complex şi variat, deoarece urmare îndemnului său stăruitor a fost utilizat tiparul, cel mai nou mijloc de comunciare socială al timpului, pentru cunoașterea mai rapidă și mai extinsă a credinâei și vieții liturgice ortodoxe”.

Înaltpreasfinţia Sa evidenţiat în cuvântul său de învăţătură “trăsăturile definitorii ale Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, personalitate sfântă, simbol al înnoirii vieţii noastre bisericeşti şi primul sfânt ridicat la cinstea sfintelor altare de pe teritoriul ţării noastre. Semn puternic al bunăvoinţei lui Dumnezeu pentru locuitorii de pe aceste binecuvântate plaiuri, pildă de aleasă sfinţenie, personalitate culturală şi duhovnicească de seamă a Ortodoxiei universale şi româneşti şi marele înnoitor al vieţii noastre bisericeşti de la începutul secolului al XVI-lea, Sf. Ier. Nifon  ne oferă o impresionantă pildă de încredere în Dumnezeu, de verticalitate morală  și misionar-pastorală şi de hotărâre statornică de a sluji lui Dumnezeu şi sfânta Sa Biserică”.

Păstor iscusit şi grabnic ajutător al poporului lui Dumnezeu, Sf. Ier. Nifon a sprijinit folosirea cărţii, a tiparului, în promovarea valorilor Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca roadă îmbelşugată să aducă, în sufletele contemporanilor săi, cuvântul mântuirii, să schimbe mentalităţi, să îndrepte comportamente şi să dea mărturie lumii de frumuseţea trăirii duhovniceşti ortodoxe. Strălucitoarea şi neapusa lumină a Ortodoxiei a risipit, prin lucrarea Sfântului Ierarh îndoiala necesităţii utilizării celor mai noi mijloace de comunicare ale timpului său, astfel că, datorită lui, Ieromonahul Macarie a tipărit, aici, la Târgovişte, în anul 1508, prima carte de pe teritoriul patriei noastre şi primul Liturghier ortodox din lume, operă tipografică continuată apoi, cu Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512). Toate acestea au fost aniversate, în chip solemn, în anii ce au trecut (2008, 2010, 2012), de către Eparhia noastră, pentru a nu se uita că Târgovişte este, nu numai un important centru istoric, spiritual şi cultural, dar şi primul centru tipografic românesc şi din sud estul european. La finalul cuvântului său, Înaltpreasfinţia Sa a lansat volumul, intitulat, Sfinţii Brâncoveni-martiri ai credinţei şi ai neamului românesc, broşura misionară, initulată Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi o Carte de rugăciuni, toate tipărite la editua eparhială, reprezentând adevărate ocazii de a omagia gloria spirituală şi culturală a  primului centru tipografic existent pe teritoriul ţării noastre,aici,  la Târgovişte. De asemenea, Înaltul Ierarh a oferit oferit Diploma de Excelenţă Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti la 15 elevi dâmboviţeni care au obţinut premii la Conscursurile şi Olimpiadele din timpul anului şcolar, în diferite domenii de studiu.

La eveniment, a participat  Domnul Victor PONTA, Primul Ministru al Guvernului României, domnul Remus PRICOPIE, Ministrul Educaţiei Naţionale, parlamentari și alte autorităţi centrale şi locale, judeţene şi municipale, dar şi personalităţi ale vieţii noastre publice.

Închinarea pelerinilor la racla cu sfintele moaşte va continua pe tot cursul zilei, până seara târziu.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

pont3 pont2 pont1