Accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unui pieton În ziua de 21 decembrie 2010, în jurul orei 19.30, Poliția Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 că în interiorul localităţii Văcăreşti pe DJ 721, s-a produs un accident de circulație în următoarele condiţii: B. Vasile Cătălin, în vârstă de 33 ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism în interiorul localităţii Văcăreşti, a acroşat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă. După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind ulterior identificat de poliţişti. Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului, B. Cătălin, de 32 ani, din comuna Văcăreşti, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. Fiind testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto prezenta o concentraţie de 0, 69 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin parchet. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE