mar. dec. 24th, 2024

catuse1GRUPARE INFRACŢIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN COMITEREA DE ÎNŞELĂCIUNI, DESTRUCURATĂ DE POLIŢIŞTI

Principalii bănuiţi în cazul unor infracţiuni de înşelăciune, identificaţi de poliţiştii dâmboviţeni

Poliţiştii specilizaţi în investigarea fraudelor au probat activitatea infracţională a unei grupări infracţionale, formată din 30 de persoane de cetăţenie română, irlandeză, cehă şi poloneză, specializată în comiterea de infracţiuni de înşelăciune pe teritoriul mai multor ţări din Uniunea Europeană.

În fapt, membrii grupării se prezentau la sediile unor societăţi comerciale sub pretextul că desfăşoară lucrări de asfaltare în localităţile pe raza cărora îşi aveau sediile şi că, la un preţ mai mic, pot asfalta curtea societăţilor.

Agenţii economici achitau suma cerută pentru asfaltarea curţii societăţilor, şi sub pretextul că au nevoie de materii prime pentru finalizarea lucrărilor, aceştia plecau fără a onora lucrările, după ce intrau în posesia sumelor de bani cerute.

În acest moment, poliţiştii dâmboviţeni în colaborare cu cei hunedoreni şi bihoreni, au reuşit prinderea membrilor grupării, urmând ca în cursul acestei zile să fie conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa pentru cercetări şi luarea măsurilor preventive.