Cel mai bun sportiv al anului 2010, în Dâmboviţa, a fost desemnat George Preda! Atletul are are dublă-legitimare la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte şi Clubul Sportiv Târgovişte, graţie aurului la Campionatul Naţional de Juniori categoria I, la 800 m şi 1500 m. N-a ratat aurul nici la Campionatul Naţional de Seniori Sală, 1500 m şi 3000 m, precum şi la Campionatul Naţional de Juniori I, la 1500 m. La Campionatul Naţional de Tineret, Preda a plecat acasă cu medalia de aur la 1500 m şi cea de argint, la 800 m. Locul doi în clasamentul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa i-a revenit luptătoarei Larisa Grigore, legitimată tot la cluburile târgoviştene. Echipa de aeromodele de la Clubul Copiilor Pucioasa a fost considerată cea mai valoroasă a judeţului. Aceasta a reuşit să obţină locul întâi la Campionatul Mondial de Micromodelism Juniori. Cu toţii au fost premiaţi şi felicitaţi de Doina Melinte, şefa Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, în cadrul Galei sportului dâmboviţean 2010. “Ca să ajungi bun înseamnă că trebuie să munceşti, să te dăruieşti. În spatele performanţelor se află multe ore de muncă!”, a declarat Melinte.