ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI, PELERINAJ LA MOAŞTELE SFÂNTULUI VOIEVOD MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ŞI RESFINŢIREA BISERICII DE LA POLOGI
Luni, 9 iunie 2014, în prezenţa și sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, în ziua prăznuirii Preasfintei Treimi, s-au desfăşurat, la Potlogi, ceremoniile liturgice legate de începutul pelerinajului național cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ocazie cu care a fost resfinţită şi biserica Parohiei Potlogi, recent restaurată, ctitorie a Sfântului Voievod Martir, la care au participat peste 7.000 de credincioși veniți din sudul Eparhiei noastre, din eparhiile învecinate și din ţară, precum și autorități naționale și locale, ori personalități ale vieții culturale naționale. Dintre aceștia, amintim pe domnul Liviu DRAGNEA, viceprim-ministru al Guvernului României, domnul Adrian ȚUȚUIANU, președintele Consiliului Județean, domnul Victor SANDA, Prefectul județului, domnul academician Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI, deputați și senatori în Parlamentului României etc.
Evenimentul a debutat, dis–de-dimineaţă, cu venirea Înaltpreasfinției Sale și a miilor de credincioși, dar și cu oficierea slujbei utreniei, după care a fost săvârşită slujba de resfințire a bisericii, de către Înaltul Ierarh, alături de un mare sobor de preoți și diaconi.
Sfintele moaște au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, în procesiune solemnă, de la Biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, de către o delegație a Patriarhiei Române, condusă de Preasfințitul Părinte VARLAAM Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, care a transmis mesajul patriarhal.
După aceea, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, moment în care a început și închinarea pelerinilor la sfintele moaște.
În cuvântul său de învăţătură, după ce a vorbit despre semnificația duhovnicească a sărbătorii Preasfintei Treimi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON a evidențiat faptul că Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu este cel care a rămas în istoria neamului nostru drept un mare şi pilduitor voievod creştin, iubitor de spiritualitate ortodoxă şi cultură românească, protector al Bisericii noastre străbune, și unul din cei mai importanţi ctitori de locaşuri sfinte de la noi din ţară. Între sfinţii neamului românesc, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu străluceşte ca un exemplu deplin de fidelitate şi ataşament faţă de Ortodoxia românească, un autentic model de om politic creştin, care a ştiut, fără şovăială, să mărturisească, cu viaţa sa, adevărul credinţei creştine şi iubirea de neam şi ţară. De aceea, el este un simbol al mărturisirii jertfelnice a credinţei, un reper mereu valabil de curaj şi de afirmare a demnităţii noastre creştine şi româneşti, un semn că oricât de mari ar fi vitregiile vremurilor, tăria credinţei, demnitatea şi curajul biruiesc întodeauna forţele întunericului.
Cu acest prilej, pentru a cinsti exemplul spiritual şi cultural pe care Sf. Voievod Martir ni-l oferă peste timp, Înaltpreasfinția Sa a lansat, în mod oficial, două volume, pe care Arhiepiscopia Târgoviştei le-a tipărit pentru acest eveniment, și anume o broşură misionară, intitulată Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, şi a o carte de rugăciuni, care să însoţească şi să inspire rugăciunea și aprofundarea duhovnicească a pelerinilor.
Înaltpreasfinția Sa a oferit, apoi, rangul de iconom stavrofor celor doi preoți ai Parohiei Potologi, care s-au ostenit pentru restaurarea bisericii parohiale, P.C. Pr. Marian Șerban și P.C. Pr. Eugen Brebenel. Iar, domnului primar al Comunei Potlogi, Nicolae Catrina, i-a fost acordată Diploma mitropolitană de recunoștință pentru sprijinul acordat restaurării sfântului locaș și derulării acestui eveniment spiritual. De asemenea, domnului Prof. univ. dr. Nicolae Sava, pictor expert, ostenitor la restaurarea sfântului locaș, i-a fost acordată distincția Crucea Valahă.
După încheierea sfintei slujbe, a continuat închinarea pelerinilor până seara, când racla cu sfintele moaște, însoțită de către delegația patriarhală, s-a reîntors la București.
Precizăm că acest eveniment duhovnicesc face parte din suita de manifestări dedicate celor trei sute de ani de la jertfa martirică a Sfinţilor Brâncoveni şi reprezintă un prilej de a ne aduce aminte de valoarea extraordinară a credinţei în viaţa înaintaşilor noştri şi a noastră, de ataşamentul faţă de Ortodoxia strămoşească şi de aportul spiritual, cultural, diplomatic, artistic şi comunitar, deosebit al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu în istoria noastră bisericească și naţională.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.