mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_blagaSinteza conferinţei de presă din 9 aprilie 2014

      Principalele declaraţii ale purtătorului de cuvânt al PDL Dâmbovița, Claudiu Dumitrescu, în cadrul conferinţei de presă din data de 9 aprilie 2014:

  • Victor Ponta îşi apără corupţii, aşa cum ar face orice om corupt, riscând să arunce în aer imaginea României şi şansele noastre de a mai intra vreodată în Spaţiul Schengen.

  • Acum, văzând hemoragia de baroni locali care fac potecă la DNA, înţelegem mai bine de ce a existat marţea neagră, atunci când majoritatea parlamentară a votat modificări la Codul Penal, legea Amnistiei şi a Graţierii.

  • Ponta nu se mai ghidează după teoria lui Voiculescu, conform căreia „avem puterea dacă stăpânim justiţia”, acum a adoptat strategia denigrării justiţiei.

  • De fapt, dl Ponta a spus-o foarte clar, atunci când s-a rupt USL: „Dacă nu câştigăm preşedinţia, scapă cine poate!”

  • Dl Ponta şi PSD nu au niciun interes să trăiască într-o ţară normală, în care justiţia nu este subordonată politic. Ei se străduiesc să controleze toate instituţiile care i-ar putea ancheta, în ciuda avertismentelor repetate ale UE, care pot duce până la suprimarea fondurilor europene pentru România.

  • Dl Ponta îşi face griji pentru baronii care aduc voturi, şi nu pentru români, pe care i-a adus în sapă de lemn, cărora le-a pus 35 de taxe şi impozite, pe care i-a lăsat fără locuri de muncă.

Miniştrii PSD cu probleme penale:

  • Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, este trimis în judecată în Dosarul referendumului şi este în continuare membru de seamă în Guvern.

  • Ioan Rus, ministru al Administraţiei şi Internelor, şi-a dat demisia la 6 august 2012, după ce au apărut interceptări privind frauda la referendum;

  • Ioan Mang, ministru al Educaţiei, a demisionat la 15 mai 2012, după ce s-a dovedit că a plagiat.

Baroni PSD penali:

  • Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

  • Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a intrat în vizorul DNA, fiind acuzat de încheierea unor contracte dubioase şi supraevaluate pe banii statului.

  • Fiul său, Vlad Cosma, parlamentar PSD, tocmai a fost scăpat de arestare de către colegii săi, deşi face afaceri pe bani publici încă de la 19 ani, în domeniul telecomunicaţiilor.

  • Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este cercetat de DNA în 3 dosare penale.

  • Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, este acuzat că a trucat mai multe licitaţii publice.

  • Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a fost trimis în judecată în 2006, fiind acuzat că a produs un prejudiciu de 2 milioane de euro, prin achiziţia unui complex turistic de protocol.

  • Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, se află şi el în instanţă, acuzat că a finanţat ilegal campania lui Mircea Geoană şi că i-a cerut 1 milion de euro omului de afaceri Ioan Niculae.

  • Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, este acuzat de conflict de interese, după ce, în perioada în care era deputat, şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar.

  • Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, acuzat de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, cu ramificaţii care duc la Ponta.

  • Primarul Constanţei, Radu Mazăre, acuzat de fapte de corupţie, în dosarul construcţiei ilegale a unui cartier de locuinţe. Tandemul Constantinescu – Mazăre este suspectat că a produs un prejudiciu de 119 milioane de euro în dosarul retrocedărilor ilegale.

  • Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, este cercetat de DNA într-un dosar de evaziune fiscală la Direcţia Apele Banat. Bojin nu poate justifica 365.000 de lei şi 40.000 de euro.

  • Preşedintele CJ Dâmboviţa este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă în dosarul campaniei electorale la alegerile locale din 2012, în urma unui denunţ făcut de un om de afaceri local.

În cea de-a doua parte a conferinţei, vă anunţ că PDL Dâmboviţa va organiza, vineri, 11 aprilie, o şedinţă a Consiliului Judeţean de Coordonare unde, pe lângă strategia pentru campania electorală la europarlamentare, vom discuta şi despre propunerile BPJ privind excluderea unor consilieri locali sau judeţeni.

  • Au apărut, în presă, unele informaţii eronate, privind excluderea a zeci de consilieri locali ai Partidului Democrat Liberal în judeţul Dâmboviţa.

  • În realitate, este vorba despre 11 consilieri locali, a căror activitate a fost analizată individual şi s-a ajuns la concluzia că domniile lor nu mai activează din punct de vedere politic.

  • Astfel, BPJ propune excluderea unui consilier local din Nucet, doi din Ludeşti, câte unul din Văcăreşti, Pietroşiţa, Iedera, Corneşti şi Mătăsaru.

  • În ceea ce priveşte consilierii judeţeni, BPJ al PDL a luat decizia, în şedinţa de aseară, de a propune excluderea dlui Vasile Moise, decizie care va fi confirmată sau infirmată de către Consiliul Judeţean de Coordonare.

  • În ceea ce priveşte situaţia dlui consilier judeţean Ion Ferariu, Biroul Permanent Judeţean a amânat deocamdată decizia de excludere, având în vedere faptul că domnia sa a explicat că nu poate activa în această perioadă în partid din cauza unor probleme personale grave.

  • Tot în şedinţa de aseară, membrii BPJ au fost informaţi că în perioada 24 – 25 aprilie, o delegaţie a PDL, condusă de preşedintele partidului, dl Vasile Blaga, va fi prezentă în Dâmboviţa, unde se va întâlni cu organizaţia şi membrii şi simpatizanţii, urmând ca la momentul potrivit să oferim detaliile necesare ale acestei vizite.

Departamentul de Comunicare al PDL Dâmbovița