“Nu este o decizie care a fost luată în această noapte, nicidecum.
Municipalitatea a iniţiat acest proiect şi a avut această gândire încă din 8 februarie 2013, când a fost emis Certificatul de Urbanism, după care a fost emisă Autorizaţia de construire în 25 martie 2013.
În 26 martie 2014 fiecare comerciant din acea zonă a primit somaţie.
S-a procedat legal. Din piaţă vor dispărea samsarii, traficanţii şi toţi bişniţarii, urmând să rămână doar cei care sunt cu adevărat producători.
Cine nu are Certificat de producător nu va mai călca în piaţă pentru a comercializa produse.
Pentru aceşti comercianţi primăria a făcut deja în zona Oborului 20 de spaţii pentru a comercializa produse în sistem angro, spaţii care au lumină, apă, parcare.
Sunt invitaţi să închirieze acele spaţii şi să plătească la primărie pentru ele”, a clarificat Gabriel Boriga, primarul municipiului Târgovişte.