S-au auzit focuri de armă, noaptea trecută, în comuna Tărtăşeşti! Poliţiştii au surprins doi indivizi în timp ce tăiau cablu telefonic de pe marginea Drumului Naţional 71, Târgovişte – Bucureşti. Oamenii legii i-au somat pe infractori, iar apoi au tras şase focuri de armă după ei. Indivizii au reuşit însă se se facă nevăzuţi. Au sărit gardul unei proprietăţi părăsite, iar apoi s-au făcut nevăzuţi. Este posibil ca unul dintre suspecţi să fie răniţi. Poliţiştii au găsit la faţa locului mai multe urme de sânge. Nimeni nu s-a prezentat însă la vreun spital din apropiere să ceară ajutor pentru o plagă îpuşcată. Anchetatorii au deschis un dosar penal, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă până la 15 ani de închisoare pentru furt calificat.