lun. dec. 30th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_coapa“S-a încheiat, într-o primă etapă, programul de analiză şi verificare la punerea în funcţiune a staţiei de epurare de la Târgovişte Sud.

Practic, am întocmit un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, urmând ca unele aspecte care ţin de punerea în funcţiune a liniei de nămol şi unele mici remedieri să mai dureze puţin, astfel încât cel târziu în luna aprilie vom putea să inaugurăm în mod oficial una dintre cele mai moderne staţii de epurare a apei uzate din România.

O să vedeţi un mod modern în care se pot epura apele de canalizare.

Din punct de vedere al performanţelor realizate până în prezent, toţi parametrii la evacuarea apelor reziduale se încadrează în normele europene şi în norma românească NTPA 001 care este un standard specific”, spune directorul general al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa, dr.ing. Dorin Staicu.