lun. dec. 23rd, 2024

Constantin Pehoiu, președinte al Comisiei de Educație din BPJ al PDL Dâmbovița:

” Problema finanțării educației a fost rostogolită de politicieni în toate campaniile electorale, însă niciodată nu a existat voința politică să se schimbe cu adevărat situația, în România.

De peste 20 de ani, asistăm la probleme grave, precum abandonul școlar, neadaptarea curriculei la nevoile pieței muncii, pregătirea tot mai slabă a absolvenților, care îngroașă în fiecare an numărul șomerilor.

Toate aceste drame pleacă de la lipsa banilor: nu mai există motivație, părinții nu-și mai permit să-și susțină copiii la școală, transportul elevilor și al profesorilor navetiști depășește resursele lor financiare.

USL le promitea dascălilor, în campania electorală, 6% din PIB, însă au acordat doar 3,4%, ducând din nou învățământul în zona gri a priorităților puterii. Deși au creat așteptări, liderii PSD și PNL au adâncit și mai mult sistemul în neputință și nepăsare.

Pomana electorală, de 10% pentru profesorii debutanți, nu rezolvă nicio problemă de fond.

PDL propune, pentru prima dată în România, acordarea a minim 5% din PIB pentru educație, prin Constituție.

De ce avem nevoie de această măsură?

Se va asigura finanțarea corectă și predictibilă a educației;

Selecția, avansarea și remunerarea profesorilor se va face în funcție de merit.

Diplomele și notele se vor obține în funcție de merit.

Se vor putea implementa în învățământ standarde de calitate internațională.

Se va promova formarea pentru muncă, nu un pașaport pentru șomaj.

Se va promova învățământul dual: carte și, în paralel, o meserie.

Învățământul va fi în interesul țării, nu al grupurilor de interese economice din sistemul de educație.

Îi așteptăm în acest demers pe profesori, părinți, lideri de sindicat, care nu mai trebuie să depindă niciodată de regimul politic, în vederea asigurării finanțării sistemului.

Ce înseamnă, de fapt, 5% pentru învățământ?

Școli moderne;

Dotare corespunzătoare în fiecare unitate școlară;

Salarii decente pentru profesori;

Scăderea abandonului școlar;

Eliminarea fondului clasei;

Șansa unei pregătiri mai bune pentru copii.

Obligativitatea pentru oricare guvern să asigure minimum 5% din PIB pentru învățământ.

Demarăm, la nivelul județului Dâmbovița, o acțiune de strângere de semnături pentru acest proiect, care ar rezolva, o dată pentru totdeauna, problema învățământului în România și care nu ar mai deveni o monedă de schimb politic”.