lun. dec. 23rd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Evaluarea activităţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa desfăşurată în anul 2013

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa este o structură integrantă a Poliţiei Române care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

În anul 2013, activitatea desfăşurată de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa a avut ca obiectiv general creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor şi s-a încadrat în efortul general al Poliţiei Române de a oferi un serviciu public poliţienesc de calitate.

Astfel, efectivele poliţiei dâmboviţene au acţionat, în general, pentru realizarea următoarelor obiective:

-creşterea capacităţii ofensive, de prevenire şi combatere a formelor de criminalitate transnaţională, pe segmentele aflate în atenţia Uniunii Europene, respectiv: trafic de persoane, migraţie ilegală, fraude pe internet, trafic de droguri, folosirea cardurilor falsificate, spălarea banilor, pentru a putea preveni un potenţial export de criminalitate către celelalte state ale Uniunii Europene;

-dezvoltarea capacităţii de acţiune pe linia criminalităţii economico-financiare pentru păstrarea unui climat de afaceri curat şi abordarea problemelor din perspectiva antreprizei criminale;

-prevenirea, combaterea şi descoperirea infracţiunilor de natură judiciară şi implementarea metodelor şi tehnicilor moderne de investigare, specifice poliţiilor din statele europene;

-dezvoltarea capacităţii de intervenţie a poliţiei rutiere pentru atingerea standardelor europene în vederea diminuării victimizării participanţilor la trafic;

-dezvoltarea conceptuală a activităţii în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase;

-diversificarea şi intensificarea metodelor de prevenire şi combatere a criminalităţii având în vedere priorităţile naţionale şi locale;

Analiza indicatorilor statistici pentru fiecare domeniu în parte relevă următoarele:

Infracţionalitatea sesizată înregistrează un trend descendent faţă de anul 2012, scăderea fiind de 13, 1%, respectiv 2.537 de astfel de fapte.

Infracţiunile de natură economico-financiară sesizate reprezintă 13,7% din totalul infracţiunilor sesizate, acestea înregistrând o scădere de 27, 5 % (-871 de fapte).

În ceea ce priveşte infracţiunile judiciare sesizate, se înregistrează o scădere de 15,1 % (-1767 de fapte), ponderea acestui gen de fapte din totalul infracţiunilor sesizate fiind de 59%.

Infracţiunile de altă natură sesizate reprezintă 27, 3% din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul inspectoratului şi înregistrează o creştere cu 2, 2% (+101 infracţiuni).

Din punct de vedere al infracţiunilor cu urmărirea penală începută, se înregistrează o creştere cu 15,6% (+1081 fapte).

Infracţiunile de natură economico-financiară înregistrează o creştere de 76,3% (+1070 fapte). Ponderea acestui gen de fapte din totalul infracţiunilor sesizate este de 30, 8%.

Infracţiunile judiciare reprezintă 38,2% din total, acestea înregistrând o scădere de 10% faţă de anul anterior (-341 fapte).

Infracţiunile de altă natură reprezintă 31% din totalul infracţiunilor cu urmărirea penală începută, în creştere cu 16, 5 % (+352 infracţiuni) faţă de anul 2012.

Pentru comiterea celor 8030 de infracţiuni, au fost cercetate un număr de 4831 de persoane (+28%, +1075 de persoane), din acre 1125 pentru infracţiuni de natură economico-financiară, 1990 pentru infracţiuni judiciare şi 1716 pentru infracţiuni de altă natură.

În ceea ce priveşte vârsta autorilor infracţiunilor, 251 au fost minori, 1676 tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, 1823 de persoane între 30 şi 50 de ani şi 1081 peste 50 de ani.

Din numărul total al persoanelor cercetate, 1629 (+18,6%, +256 de persoane) au fost surprinse în flagrant, iar 351 (-10,9%, -43 de persoane) au fost reţinute/ arestate preventiv.

La nivelul inspectoratului, potrivit competenţelor specifice, evidenţiem următoarele rezultate privind infracţionalitatea:

– infracţionalitatea contra patrimoniului sesizată a înregistrat un trend descendent, fiind sesizate 7571 de astfel de infracţiuni, cu 1357 mai puţine comparativ cu anul 2012, din care 5074 au fost furturi (-896). Numărul infracţiunilor constatate în acest domeniu a cunoscut o creştere de la 3283 la 3515 (+229).

-referitor la infracţionalitatea din domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, au fost sesizate 247 de infracţiuni (+90) şi constatate 135 (+44).

Din numărul total al infracţiunilor constatate, 33 au fost la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 51 la Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi 27 la Legea 407/2006 privind braconajul cinegetic. Cu ocazia activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 1613 kilograme de materiale explozive, 87 de arme de foc ( 59 de arme letale şi 28 neletale), 560 de cartuşe de diferite calibre şi 1275 grame de mercur.

De asemenea, a fost suspendat dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor letale şi neletale pentru 53 de persoane fizice, iar faţă de 142 de persoane fizice s-a luat măsura anulării acestui drept.

-criminalitatea economico-financiară:

A fost începută urmărirea penală pentru 2472 de infracţiuni de natură economico-financiară, reţinute în sarcina a 1125 de persoane cercetate.

A fost declinată competenţă cu privire la 2030 de infracţiuni din acest domeniu, pentru care au fost cercetate 1378 de persoane.

În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală, au fost constatate 356 de astfel de infracţiuni, cu 11,6% mai multe comparativ cu anul 2012.

Creşteri semnificative au fost inregistrate şi în cazul infracţiunilor constatate la Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, respectiv 131 de astfel de fapte (+ 104,7 %).

-criminalitatea stradală:

Din totalul de 9892 de fapte judiciare sesizate, 364 au fost stradale (-24,5%).

Dintre acestea, 326 au fost în mediul urban şi 38 în rural.

Raportat la timpul comiterii, 229 au fost săvârşite noaptea, iar 135 ziua.

Criminalitatea stradală sesizată se prezintă astfel: omor 4 (+4), tâlhărie 14 (-21), furt 288(-132), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice 8 (+6).

Din totalul infracţiunilor stradale sesizate, 67 au fost descoperite în flagrant, cu 39 mai multe în comparaţie cu anul 2012.

-infracţionalitatea în unităţile de învăţământ:

Pentru asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţâmânt preuniversitar au fost desfăşurate un număr de 1919 de activităţi preventive.

Au fost aplicate 1692 de sancţiuni contravenţionale, din care 259 pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, 34 la H.G. 128/1994 şi 1399 pentru nerespectarea prevderilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice.

În cadrul celor 573 de unităţi de învăţământ din judeţ s-au săvârşit 43 de infracţiuni (+26) de infracţiuni, 17 fiind comise în şcoli generale şi 25 în licee.

Din numărul total de 43 de infracţiuni sesizate, 5 au fost comise în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, iar 38 în incinta lor.

-furturile de produse petroliere:

În perioada de referinţă, au fost sesizate 4 infracţiuni de furt din magistralele de transport de produs petrolier (-4) şi constatate 7 astfel de fapte (+2).

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul dâmboviţa, au instrumentat un dosar penal având ca obiect furturi de produse petroliere comise din rafinării şi aeroporturi, în care au fost efectuate 230 de percheziţii domiciliare. În cauză, s-a început urmărirea penală faţă de 230 de persoane, iar măsura arestării a fost luată faţă de 34 de persoane.

-infracţionalitatea din domeniul silvic:

În acest domeniu, au fost sesizate 280 de infracţiuni, din care 213 fapte de tăiere ilegală de arbori şi 48 de sustrageri de material lemnos, fiind constatate 78 de astfel de fapte.

Cu ocazia acţiunilor desfăşurate, au fost aplicate 765 sancţiuni contravenţionale (+283) şi au fost confiscate 2650 de kilograme de cetină, 2665 de coroniţe de brad şi 411,6 mc material lemnos.

-infracţionalitatea din domeniul pisciculturii:

Au fost sesizate 27 de infracţiuni de braconaj piscicol, iar 7 au fost surprinse în flagrant.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile OUG 23/2008 şi au fost confiscate 268 de kilograme de peşte şi 12 setci.

În privinţa siguranţei traficului rutier :

Pe parcursul anului 2013, poliţiştii rutieri au avut o prezenţă stradală activă, acţionând în permanenţă pentru asigurarea şi menţinerea unui trafic sigur şi fluent pe raza întregului judeţ, prin reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora.

Astfel, au fost organizate 2046 de acţiuni preventive, cu 24 mai multe comparativ cu anul 2012.

Ca urmare a neregulilor depistate în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 106 477 de sancţiuni contravenţionale (+16 598).

34 306 (+9497) de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 23 427 (+4886) pentru neportul centurii de siguranţă.

Totodată, un număr de 788 (+158) de şoferi au fost amendaţi ca urmare a încălcării prevederilor legale privind prioritatea de trecere.

În ceea ce îi priveşte pe pietoni, peste 7700 au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic.

Atenţia poliţiei rutiere dâmboviţene a fost îndreptată şi către motociclişti, mopedişti şi biciclişti, 1399 fiind amendaţi pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca şi măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut 2831 (+780) de permise de conducere .

Dintre acestea, 333 au fost reţinute în cazul unor conducători auto depistaţi la volanul autoturismelor sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 433 pentru depăşirea limitei legale de viteză.

-dinamica accidentelor rutiere:

În perioada analizată, pe raza judeţului Dâmboviţa, au fost înregistrate 479 de accidente rutiere, cu 30 mai puţine comparativ cu anul 2012.

Dintre acestea, 162 sunt accidente rutiere grave, cu 2 mai puţine decât în anul precedent, soldate cu decesul a 42 de persoane (+10), rănirea gravă a 139 de persoane (-17) şi 317 accidente rutiere uşoare (-28), având ca şi consecinţă rănirea uşoară a 426 de persoane (+7).

Analizând principalele cauze generatoare, a reieşit că pe fondul indisciplinei pietonilor s-au produs 95 de accidente rutiere, a vitezei neadaptate la condiţiile de drum 89 de accidente rutiere , iar ca urmare a neacordarea priorităţii de trecere pietonilor 23 şi a vehiculelor 40.

O altă cauză generatoare de evenimente rutiere a reprezentat-o neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers, fiind înregistrate 39 de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor săvârşite de biciclişti, s-au produse 42 de accidente rutiere, soldate de cu decesul 8 persoane, rănirea gravă a 8 persoane şi rănirea uşoară a 26 de persoane.

În ceea ce priveşte categoria drumurilor, au fost înregistrate 262 de accidente rutiere pe drumurile naţionale ce tranzitează judeţul şi 196 pe drumurile judeţene.

Raportat la mediul producerii accidentelor rutiere, cele mai multe accidente rutiere s-au înregistrat în mediul rural, respectiv un număr total de 322, soldate cu decesul a 38 persoane, 101 persoane rănite grav şi 319 rănite uşor.

În mediul urban, s-a înregistrat un număr de 157 de accidente rutiere, având drept consecinţă decesul a 4 persoane, rănirea gravă a 38 de persoane şi uşoară a 179.

-apelurile 112:

În perioada de referinţă, au fost primite un număr de 34583 de apeluri prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în cazul a 11251 de apeluri impunându-se intervenţia poliţiştilor. Analizând timpul de reacţie, se poate observa că intervenţia în primele 10 minute a crescut de la 95,58% la 97,62% (+2,04%). Totodată, a scăzut şi numărul intervenţiilor peste 20 de minute, respectiv de la 76 la 33.

Numărul apelurilor primite din mediul rural (8 193) este mai mare cu 5135 faţă de cele din mediul urban (3058).

-pe linie de relaţii cu publicul:

Au fost primiţi în audienţă 2578 de cetăţeni şi au fost înregistrate 5807 petiţii, din care 5658 au fost soluţionate şi 149 au rămas în lucru.

Pentru anul 2014, priorităţile de acţiune ale structurilor poliţiei dâmboviţene vor viza:

– creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului;

-prevenirea şi combaterea infracţionalităţii;

-asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri;

-asigurarea resurselor finaciare, materiale şi umane.