N I F O N PRIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ŞI TUTUROR CREDINCIOŞILOR DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI,
HAR, PACE ŞI AJUTOR DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE ŞI PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂŢIŞARE
„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”
(Luca 2, 10-11).
Iubiţi fii sufleteşti, binecredincioşi creştini şi slujitori ai altarelor noastre străbune
Creştinii din întreaga lume sărbătoresc astăzi Naşterea după trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Gândurile noastre, ale tuturor, pornesc pe calea sfintelor amintiri şi poposesc lângă ieslea din Betleem, pentru a întâmpina pe Fiul lui Dumnezeu şi pentru a primi în inimi harul Aceluia, Care, din dragoste de oameni, a coborât din înălţimile slavei dumnezeieşti şi, prin lucrarea Duhului Sfânt, a luat chip de om din Preacurata Fecioară Maria. Marea sărbătoare a Naşterii Domnului ne umple sufletele de lumină şi de bucurie pentru dragostea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Care a trimis pe Fiul Său în lume, pentru a aduce viaţa cea adevărată şi mântuirea cea mult dorită. Prezenţa Lui pe pământ străluceşte ca o lumină pentru cei ce locuiau „în umbra morţii” (Luca 1, 79), înmulţind bucuria de a trăi şi de a intensifica iubirea şi credinţa noastră. Dreptmăritori creştini,
Bunul Dumnezeu, cel ce a creat pe om şi întregul univers, este Tatăl nostru, al tuturor. Prin Iisus Hristos Mântuitorul ştim că Dumnezeu Tatăl îşi arată iubirea Lui nemărginită pentru oameni, căci Fiul Său a luat trup omenesc şi S-a făcut întru toate asemenea nouă, dându-Şi viaţa Lui fără prihană pentru răscumpărarea noastră din robia celui rău. Praznicul de astăzi pune început lucrării de înnoire a lumii prin har. Prin Iisus Hristos – Omul, Dumnezeu coboară în interiorul lumii, astfel ca lumea să se poată reînnoi după chipul lui Dumnezeu, căci venirea pe pământ a Mântuitorului înseamnă ridicarea omului pe culmile desăvârşirii morale. Prin El se realizează comuniunea dintre cer şi pământ.
Datorită iubirii dumnezeieşti pentru oameni, aceştia sunt chemaţi să conlucreze la zidirea spirituală a lumii. Venirea lui Hristos pe pământ este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu pentru lume, precum este scris: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică ” (Ioan 3, 16), iar, în cuvântul de despărţire către ucenicii Săi, cu puţine zile înainte de Patimi şi moartea pe Cruce, a zis: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi” (Ioan 13, 34, 35).
În înţelesul ei creştin, iubirea este acea putere a sufletului omenesc care apropie şi uneşte pe oameni între ei. Iubirea cere şi ajută omului să se depăşească pe sine, ea ne îndreaptă privirile spre cei din jurul nostru, să le înţelegem dorinţele şi nevoile şi să lucrăm pentru împlinirea lor cu voie bună, înlăturând egoismul dintre noi, pentru că „iubirea nu caută ale sale” (I Corinteni 13, 5).
Marea taină a Întrupării Domnului a răsărit nu doar din adâncurile înţelepciunii lui Dumnezeu, ci, mai ales, din marea Lui milostivire, cum zice Sfântul Evanghelist Luca: „ca să dai poporului cunoştinţa mântuirii, întru iertarea păcatelor lui, prin bunătatea milei Dumnezeului nostru, ca să lumineze pe cei care şedeau în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepteze paşii noştri pe calea păcii” (Luca 1, 77-78). Aşadar, El S-a întrupat din iubirea Sa cea mare şi atotcuprinzătoare pentru noi, făpturile Sale, pentru a ne înnoi cu dragostea şi harul Său mântuitor.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Trăind astăzi creştineşte praznicul Naşterii Domnului, gândurile noastre se îndreaptă către acea noapte sfântă a iubirii şi luminii dumnezeieşti. Atunci, în smerenie, a strălucit slava Domnului către întreaga umanitate, vestind mântuirea şi înnoirea lumii. Atunci, îngerul s-a arătat şi a grăit păstorilor: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare: S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). Apoi, s-au auzit acele minunate cântări îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), cuvinte sfinte care ne arată că pacea şi buna înţelegere pe pământ sunt porunci dumnezeieşti, pe care trebuie să le împlinim, pentru că ele aduc adevărata fericire.
Totul în acea noapte sfântă este cuprins de sfinţenia tainei şi de strălucirea prezenţei nemijlocite a harului dumnezeiesc. Cerul se uneşte cu pământul, iar îngerii cântă şi vorbesc împreună cu oamenii. Taina cea din veac ascunsă a mântuirii se face cunoscută aici, şi îngerilor, şi oamenilor, atunci, dar şi astăzi, şi până la sfârşitul veacurilor. De aceea, se cuvine să ne închinăm, cu smerenie, înaintea Pruncului Mântuitor şi să ne minunăm spunând: „Cu adevărat, mare este taina creştinătăţii, căci Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Timotei 3, 16).
Întruparea Domnului stă, deci, la temelia întregii experienţe purificatoare, izbăvitoare şi înălţătoare a vieţii creştinului. Rezumând întreaga operă patristică, Sf. Ioan Damaschin ne învaţă despre Întrupare, astfel: „Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu Tatăl, Fiul Cel Unul – Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel care este în sânul dumnezeirii(Ioan 1, 18) , Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Cel mai înainte de veci, Cel fără de început, Se pogoară coborând cerurile, adică smerindu-Se, fără să smerească măreţia Lui cea strălucitoare, Se coboară spre robii Lui, printr-o coborâre inexprimabilă şi mântuitoare, Se face om desăvârşit şi înfăptuieşte cea mai mare noutate din toate timpurile, Singurul nou sub soare (Ecclesiastul 1, 9-10), prin Care se arată puterea iubitoare a Sfintei Treimi”. Prin slăvita Sa întrupare, Mântuitorul aduce omului descoperirea deplină a iubirii dumnezeieşti, întrucât El este Revelaţia însăşi. De aceea, cei ce caută sensul vieţii în afară de Hristos Domnul nu au cunoscut iubirea dumnezeiască şi nici plinătatea prezenţei Lui înnoitoare.
Amintim, aici, cuvintele înaripate ale Sfântului Ioan Gură de Aur despre Întrupare: „Taină minunată văd, cântecele păstorilor răsună în coruri pline de sens şi cântare îngerească ei cântă. Îngerii cântă, Arhanghelii melodiază, Heruvimii înalţă imne, Serafimii doxologesc. Toţi prăznuiesc, văzând pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri, pe Cel de sus jos, din pricina Tainei Întrupării, şi pe cel de jos sus, din pricina iubirii de oameni. Astăzi, Betleemul a imitat cerul: în locul stelelor, primeşte pe îngeri cântând, iar, în locul soarelu, face loc Soarelui dreptăţii. Nu cerceta cum se petrece acest lucru, căci unde vrea Dumnezeu, rânduiala firii este învinsă. A voit, a putut, S-a pogorât, a mântuit…” (Sf. Ioan Hrisostom, „Cuvânt la Naşterea Domnului”, Migne, P. G., LVI, col. 385).
Stăpânul cerului şi al pământului, lăsând slava, pe care din veci o avea de la Tatăl, Se pogoară la noi, oamenii, în chipul cel mai smerit, ca pe noi să ne ridice la ceruri. Între noi şi Dumnezeu nu mai este acea prăpastie adâncă dinainte de venirea Domnului.
Prăpastia adâncă, Dumnezeu a umplut-o cu dragostea Sa cea mare şi cu jertfa Fiului Său, prin care S-a apropiat de fiecare dintre noi, iar datoria noastră este de a răspunde la această dragoste, cu smerenia, credinţa şi iubirea noastră. Căci, dacă Dumnezeu ne-a iubit aşa de mult, noi suntem datori să răspundem cu aceeaşi iubire, bineştiind că „cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său” (I Ioan 4, 21). Sfânta Scriptură ne aminteşte: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, nu poate să iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede”(I Ioan 4, 20). Astfel, dragostea faţă de Dumnezeu se arată prin dragostea faţă de semenii noştri, dragoste care se arată nu numai cu cuvântul, care are şi el valoare ziditoare, dar, mai ales, cu faptele cele bune, care sunt mărturie şi criteriu al credinţei noastre.
Iubiţi credincioşi,
În lumina Naşterii lui Hristos, creştinismul, prin Biserica dreptmăritoare, este generator de bucurii superioare, pe baza Adevărului Cuvântului întrupat. Creştinismul este religia bucuriei duhovniceşti, a frumuseţii morale, a optimismului robust, care rodeşte dragoste, înălţare sufletească, bună înţelegere, pace şi nădejde în fericirea veşnică, atât pentru adulţi, cât şi pentru tineri.
Mântuitorul Hristos, prin învăţătura sa mântuitoare, a venit să stabilească drept criteriu al relaţiei dintre oameni iubirea. Ce frumos scrie Sf. Ioan Gură de Aur despre dragostea învăţată de Mântuitorul, aşezându-o, nu numai printre virtuţile sufleteşti, ca cea mai mare, dar şi printre virtuţile sociale, omeneşti, tot cea mai mare, cea care ar putea realiza o societate ideală:
„Dacă ea ar fi cu înţelegere răspândită, atunci n-ar mai fi nevoie de legi, nici de tribunale, nici de pedepse. Căci toţi ar iubi şi ar fi iubiţi, şi toate relele ar dispărea dintre oameni. Cel ce iubeşte şi este iubit, de ar locui pe pământ şi în cer, pretutindeni are parte de linişte şi bucurie sufletească… Un astfel de om este lipsit de invidie, mândrie, zavistie, mânie şi răutate, păstrându-şi sufletul nebântuit de inegalităţi şi schimbare. După cum nu şi-ar face lui niciun rău, nu ar face nici aproapelui său” (Explicarea Epistolei I către Corinteni, Omilia XXXII-a).
Şi tot acelaşi sfânt părinte, explicând Epistola către Tit a Sf. Apostol Pavel (Omilia a VII-a), se exprimă astfel: „Acolo unde este adevărata dragoste, invidia nu poate exista, nici grăirea de rău, fiindcă nu numai că nu defăimăm pe prieteni, dar îi şi apărăm când sunt defăimaţi, închizând gura defăimătorilor. Toate sunt liniştite, toate în pace şi bucurie, şi nici măcar urmă de ceartă sau luptă nu se vede, căci toate sunt încărcate de pace. Aşa că invidia, grăirea de rău, lipsa de ruşine, minciuna, jurământul fals, toate acestea sunt izgonite unde este dragoste”.
Iubiţi fii duhovniceşti,
V-am împărtăşit câteva din înţelesurile duhovniceşti ale sărbătorilor închinate Naşterii Domnului, cu convingerea că suntem şi împlinitori ai mesajului iubirii, păcii şi bucuriei de a-L primi pe Mântuitorul în casele şi sufletele noastre, de a face un Betleem primitor în toate vetrele străbune din localităţile binecuvântate ale Arhiepiscopiei Târgoviştei. Să arătaţi dragoste şi generozitate către aproapele în gânduri, cuvinte şi fapte. Astfel, cum spune un Sfânt Părinte: „Ce-ţi poate folosi faptul că Hristos a venit în trup, dacă n-a venit şi în sufletul tău?” Să-L rugăm ca în fiecare zi să se împlinească şi în noi venirea Lui, ca să putem spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20).
Totodată, să mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile ce le-am primit în anul care se încheie, când, pe lângă împlinirile pastorale şi misionare ale slujitorilor sfintelor noastre altare, de la parohii şi mânăstiri, am realizat tipărirea a două cărţi de importanţă majoră pentru cultura, istoria şi spiritualitatea noastră românească.
Cea dintâi este „Întregitor de ţară şi martir al neamului românesc”, ca omagiu adus Voievodului martir Mihai Viteazul (1593 – 1601), cu ocazia împlinirii a 420 de ani de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti.
Voievodul a fost iubitor profund al Sfintei noastre Ortodoxii, fiind evlavios şi înţelept, implicându-se în viaţa Bisericii noastre în diferite moduri, deoarece era conştient că forţa unei naţiuni constă, mai ales, în puterea ei spirituală, în forţa ei de iradiere culturală, iar rezistenţa în istoria românilor a avut, întotdeauna, drept coloană fundamentală şi sprijin, în orice primejdie, Biserica noastră Ortodoxă.
A doua carte se intitulează „Iubitor de cultură, protector al Bisericii şi martir al credinţei ortodoxe”, ca omagiu adus Sfântului martir Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), la împlinirea a 325 de ani de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti. Sfântul Voievod martir a fost iubitor de spiritualitate ortodoxă şi cultură, înnoitor de veac şi pildă de înţelepciune şi curaj, reprezentând o expresie fericită a sintezei dintre Ortodoxia şi cultura românească, el fiind un model de politician creştin, ce nu a pregetat să-şi dea viaţa pentru crezul său, pentru mai binele neamului, dar şi pentru biruinţa Crucii lui Hristos.
Neuitată rămâne în sufletele noastre, închinarea miilor de credincioşi, în ziua de 11 august, împreună cu preoţii lor, la racla Sfântului Ierarh Nifon din Catedrala Mitropolitană din Târgovişte.
Să-L implorăm pe Pruncul cel Sfânt, născut astăzi în Betleem, care este Izvorul vieţii şi al iubirii dumnezeieşti, să ne ocrotească şi în anul ce vine, pentru a lucra în ogorul Domnului, în vederea dobândirii de roade binefăcătoare pentru Sfânta noastră Biserică şi pentru toţi credincioşii ei români, de aici şi de pretutindeni.
Cu aceste gânduri, pe care vi le împărtăşesc la Sărbătoarea Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei, vă adresez tuturor, urări de sănătate, bucurii şi pace, iar Pruncul Iisus, cu Evanghelia şi dragostea Sa, în armoniile colindelor străbune, să sălăşluiască cu putere înnoitoare în sufletele şi inimile voastre.
Al vostru arhipăstor, care se roagă stăruitor către Hristos Domnul, pentru binele tuturor,
† N I F O N
Arhiepiscop şi Mitropolit
Târgovişte 25 decembrie 2013
