TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

ÎPS Nifon a dăruit încălțăminte și dulciuri copiilor amărâți

În Arhiepiscopia Târgoviştei – daruri pentru copii din centrele de ocrotire socială

Cu ocazia sãrbãtorii Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitului Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a oferit, la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, daruri la 30 de copii, cu dizabilităţi, de la Complexul de Servicii Sociale “Floare de Colţ” din Târgovişte, şi la 6 copii de la Căminului social de tip familial Sf. Ier. Nicolae, care au venit cu colindul.

Darurile oferite au constat din îmbrăcăminte de tip sport, încălţăminte şi dulciuri, iar, acţiunea va continua prin oferirea de dulciuri tuturor copiilor îngrijiţi în cadrul Complexul de Servicii Sociale “Floare de Colţ” din Târgovişte, adică la încă 50 de copii.

La această acţiune filantropică a participat domnul Adrian ŢUŢUIANU, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, doamna Cristiana BUCUR, Director al Direcţiei Generale Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, părinţii consilieri, precum şi ostenitorii de la Centrul Eparhial.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a Naşterii Domnului, care invită la generozitate, solidaritate şi filantropie. După modelul lui Dumnezeu Însuşi, care ne-a oferit cel mai mare dar, Întruparea Fiului Său, şi noi putem să aducem bucurie, lumină şi speranţă în sufletele celor de lângă noi, prin gesturi de milostivire şi dărnicie.

Precizăm că în această perioadă, în aproape toate parohiile din Eparhia noastră, sunt organizate diferite acţiuni filantropice, care au în vedere: bãtrâni, bolnavi, sãrãci, ori copii. De asemenea, din numeroasele proiecte caritabile organizate de Arhiepiscopia Târgoviştei, amintim şi de “Masa de Crăciun”, care va însemna oferirea de daruri alimentare specifice acestei perioade, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, în ziua Naşterii Domnului, după oficierea Sfintei Liturghii.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.