joi. dec. 26th, 2024

Trei turişti care se aflau în dificultate în Platoul Montan Bucegi au fost sprijiniţi de jandarmii montani.

În urma unei solicitări telefonice un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona „contur lac Bolboci”, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe DJ 714, spre zona Peştera s-au abătut de la traseul principal, pe un drum forestier închis circulaţiei auto şi au rămas blocaţi cu autovehiculul, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ceaţă, gheaţă formată pe suprafaţa carosabilă şi vânt puternic.

În urma intervenţiei jandarmilor montani cei 3 turişti bucureşteni au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculul fiind însoţiţi în siguranţă până la un hotel din zona Peştera, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

*** Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL I.J.J. DÂMBOVIŢA