lun. dec. 23rd, 2024

La Târgovişte a debutat Simpozionul Internaţional cu tema “Globalizare, religie, educaţie”

Miercuri, 13 noiembrie 2013, au debutat, la Târgovişte, lucrările Simpozionului Internaţional, cu titlul “Globalizare, religie, educaţie”, organizat de către Arhiepiscopia Târgoviştei, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, prin intermediul Centrului de Cercetări Interdisciplinare Credinţă-Ştiinţă-Misiune Sf. Ap. Pavel.

Evenimentul cultural-ştiinţific şi educaţional se desfăşoară, în perioada 13-14 noiembrie a.c, la iniţiativa, cu participarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit, Prof. univ. dr. NIFON MIHĂIŢĂ, care, de altfel, a fost şi primul dintre moderatorii simpozionului, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii “Valahia” din Târgovişte. La manifestare au luat parte parte personalităţi ale teologiei creştine, din ţară şi din străinătate, care au aprofundat diferitele aspecte ale temei simpozionului, precum: Pr. prof. univ. dr. Germano MARANI S. J. – Italia, Prof. univ. dr. Mons. Basilio PETRÀ – Italia, Prof. univ. dr. Nicolae Xionis – Grecia, Prof. univ. dr. Marina KOLOVOPULO – Grecia, Pr. lect. univ. dr. Daniel BUDA–Geneva, Elveţia, Pr. Prof. dr. Emil Jurcan – Alba Iulia, Pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi – Alba Iulia, Pr. conf. univ. dr. Dumitru Vanca–Alba Iulia, Prof. univ. dr. Constantin SCHIFIRNEŢ – BUCUREŞTI, Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA, Lect. univ. dr. Maria ALUAŞ-CLUJ.

În cuvântul său de deschidere, Înaltpreasfinţia Sa, a evidenţiat că între caracteristicile fundamentale ale lumii noastre se numără şi globalizarea, proces complex şi dinamic, cu variate implicaţii, atât pozitive, cât şi negative, care şi-a pus o amprentă evidentă asupra misiunii ecleziale contemporane. Acest fenomen ridică probleme specifice misiunii şi pastoraţiei Bisericii, căci, pe de o parte, este vorba despre situaţii noi, care cer un răspuns adecvat, pe de altă parte, este vorba de gestionarea unor realităţi, unor fenomene şi a unor elemente de civilizaţie cu care Biserica, în forme diferite, dar cu conţinut similar, s-a mai confruntat în istorie.

Comunicările susţinute, astăzi ca, de altfel, şi cele ce vor continua mâine, au ca obiectiv evidenţierea percepţiei pe care Biserica o are asupra fenomenului globalizării, identificarea principalelor sale provocări la adresa misiunii ecleziale şi posibile rezolvări, în spiritul tradiţiei bimilenare a Bisericii.

Amintim că acest eveniment ştiinţific şi teologic se desfăşuară în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, în Patriarhia Română, la 1700 de ani de la emiterea Edictului de toleranţă de la Mediolanum.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI