TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Economic

Târgovişte – Scandal între consilierii USL şi conducerea AITT!

“Principalele obiecţii pe care noi le-am menţionat au vizat împrejurarea că pe de-o parte oportunitatea majorării tarifelor nu este justificată la acest moment, în prag de iarnă, iar pe de altă parte, reprezentanţii operatorului care asigură acest serviciu la nivelul municipiului Târgovişte nu au dat niciodată dovadă de transparenţă cu privire la costurile pe care le au pentru operarea acestui serviciu.

Menţionez că încă din luna februarie 2013 am solicitat, în mod expres, reprezentanţilor AITT să pună la dispoziţia consilierilor locali contractul încheiat cu Consiliul Local şi o sinteză a obligaţiilor reciproce pe care părţile le au, cu gradul de realizare a acestora şi, totodată, am solicitat să ne fie prezentate veniturile şi cheltuielile SC AITT.

Această solicitare a noastră este cuprinsă în procesul verbal încheiat în urma şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal din data de 28 februarie 2013.

Menţionez că niciodată reprezentanţii AITT nu ne-au pus la dispoziţie aceste documente”, spune Cristian Stan, liderul consilierilor PSD din cadrul Consiliul Local Municipal Târgovişte.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.