mar. dec. 24th, 2024

A sustras corespondența În ziua de 22 iulie 2010, în jurul orei 10.00, polițiștii dâmbovițeni au fost sesizați de E. Cristina, în vârstă de 47 de ani, factor poștal din localitatea Aninoasa, că persoane necunoscute i-au sustras geanta cu care distribuia corespondența. La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă de polițiști, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că, în timp ce partea vătămată se deplasa cu o bicicletă intr-o zonă nelocuită a localității Aninoasa, o persoană necunoscută, prin folosirea unei substanțe iritant-lacrimogene, i-a sustras de pe ghidon geanta in care se afla corespondența. Suspectul, în vârstă de aproximativ 25 de ani, a părăsit locul faptei cu ajutorul unui autoturism în care se afla o altă persoană. Deși, imediat de la sesizarea faptei, polițiștii au constituit mai multe filtre, nu s-a reușit depistarea în trafic a autoturismului suspect. A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Precizăm că, lucrătorii Postului de Poliție Aninoasa instruiseră factorul poștal respectiv, motiv pentru care acesta a reacționat asfel încât să evite vătămarea sa corporală cât și cauzarea unui prejudiciu important. De asemenea, polițiștii dâmbovițeni desfășoară în permanență activități de prevenire, însoțind în foarte multe situații factorii poștali în zone pretabile comiterii de infracțiuni. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE