lun. dec. 23rd, 2024

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Iancu Caracota, a susţinut astăzi, 19 iulie 2010, o conferinţă de presă cu următoarele teme: situaţia numărului maxim de posturi în administraţia publică locală, reducerea unui post de subprefect, rezultate ale controalelor în ceea ce priveşte venitul minim garantat, situaţii de urgenţă sau transport de persoane, plus alte câteva constatări referitoare la acordarea pensiilor pe caz de boală. Referitor la primul aspect, Iancu Caracota a afirmat: „Instituţia Prefectului Dâmboviţa a comunicat autorităţilor administraţiei publice locale numărul maxim de posturi aplicabil în urma emiterii Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010. Astfel, în aparatele de specialitate ale primăriilor, la care se adaugă şi instituţiile publice din subordine, numărul maxim de posturi este de 3.976; la evidenţa persoanei – 79; poliţia comunitară – 196 şi 182 de posturi temporare, destinate persoanelor care lucrează pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. Prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nu se aplică şi capitolelor bugetare „Învăţământ”, „Sănătate”, „Asigurări şi asistenţă socială”. În termen de 40 de zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 63/2010, Consiliul Judeţean şi consiliile locale au obligaţia să aprobe modificările organigramelor.Menţionăm că prevederile art. 21 şi 22 din OUG nr. 34/2009, prin care se suspendă ocuparea posturilor vacante, sunt încă în vigoare”. Precizări în ceea ce priveşte reducerea unui post de subprefect: „După cum se ştie, la nivel naţional s-a redus numărul subprefecţilor la jumătate, fiind de asemenea restructurate mai multe funcţii de secretar de stat şi subsecretar de stat la nivelul ministerelor. În Monitorul Oficial cu numărul 484/15 iulie 2010, a apărut Decizia primului ministru cu numărul 185 privind numirea prin mobilitate a domnului Nistor Mircea în funcţia publică de inspector guvernamental. Instituţia Prefectului va funcţiona cu un singur subprefect, dl Antonel Jîjîie”. Prefectul Iancu Caracota a prezentat rezultatele controalelor la primării în privinţa venitului minim garantat: „Şi în Dâmboviţa se desfăşoară, la solicitarea Guvernului, Campania de control privind venitul minim garantat, desfăşurată de Inspecţia Muncii din cadrul ITM, în colaborare cu Instituţia Prefectului. Potrivit datelor centralizate în urma controalelor efectuate în intervalul 1 iunie – 10 iulie 2010 la 18 primării, s-au constatat aspecte grave, în unele cazuri ducând chiar la suspendarea dosarelor de ajutor social. Astfel, la primăriile Bilciureşti, Finta, Moroeni, Vulcana Pandele, Crângurile şi Perşinari au fost suspendate, în total, 823 de dosare, fiind sancţionaţi secretarii şi asistenţii sociali conform legii, cu sume cuprinse între 500 şi 1000 lei. (De exemplu, la Crângurile au fost suspendate 259 de dosare, la Moroeni – 275, iar la Vulcana Pandele – 130). Principalele deficienţe constate de comisia de control au vizat: neprezentarea, din 3 în 3 luni, a adeverinţei eliberate de AJOFM Dâmboviţa; neefectuarea orelor de muncă în folosul comunităţii; neactualizarea, la interval de 3 luni, a anchetelor sociale din cadrul dosarelor de ajutor social; anchetele sociale sunt incomplete sau întocmite incorect, prin omiterea unor membri ai familiei şi a veniturilor realizate de aceştia etc. Primarii au obligaţia să calculeze debitele aferente acordării nelegale a ajutoarelor. Există şi primării care respectă legea, şi aici pot fi menţionate I.L. Caragiale, Cojasca, Ulmi, Băleni, Dobra, Fieni, Bucşani, Şotânga etc. Inspectorii ITM şi reprezentanţii Instituţiei Prefectului au descoperit şi faptul că se acordă adeverinţe medicale pe perioade lungi de timp de către medici de familie sau că beneficiarii de ajutor minim garantat primesc, cu foarte mare uşurinţă, certificate de la comisia de expertiză a capacităţii de muncă din subordinea CJPAS Pucioasa, situaţie care va trebui verificată cu maximă atenţie. Controlul va continua şi în perioada imediat următoare”. Prefectul judeţului Dâmboviţa a făcut referire şi la aspectele constatate în urma controlului din teritoriu privind modul în care administraţiile locale sunt pregătite pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă: „În baza unui ordin al prefectului, s-au desfăşurat, recent, controale în toate localităţile judeţului, pe linia organizării şi desfăşurării activităţii pentru situaţii de urgenţă. S-au descoperit mai multe nereguli şi disfuncţii în aproape toate localităţile judeţului, motiv pentru care vineri a avut loc o şedinţă cu primarii, în cadrul căreia le-a fost înmânat un plan de măsuri şi li s-a solicitat ferm să remedieze în cel mai scurt timp toate neajunsurile. Voi da câteva exemple de probleme existente în teritoriu: – nu a fost asigurată dotarea corespunzătoare a comitetelor locale şi nici nu au fost actualizate regulamentele privind structura organizatorică şi atribuţiile în 19 localităţi (Moreni, Răcari, Brăneşti, Buciumeni, Ciocăneşti, Dragomireşti, Finta, Hulubeşti, I.L. Caragiale, Lucieni, Malu cu Flori, Nucet, Odobeşti, Pietrari, Produleşti, Raciu, Râu Alb, Slobozia Moară, Vişina); – nu au loc întrunirile semestriale ale comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă în 14 localităţi (Braniştea, Corbii Mari, Doiceşti, Găeşti, Glodeni, Mătăsaru, Pietrari, Poiana, Runcu, Slobozia Moară, Ulieşti, Ulmi, Vişina, Vulcana Pandele); – în 12 localităţi nu sunt asigurate mijloacele de alarmare a populaţiei (Fieni, Cobia, Gura Ocniţei, Ludeşti, Mătăsaru, Nucet, Petreşti, Pucheni, Runcu, Ulieşti, Văcăreşti, Vişineşti); – aproape nicio localitate nu şi-a întocmit planuri de măsuri proprii, cu termene şi responsabilităţi, pe tipuri de riscuri; – sunt foarte multe probleme în ceea ce priveşte serviciile de voluntari; – nu sunt actualizate planurile de evacuare în situaţii de urgenţă la 43 de localităţi şi nici nu au fost alocate fonduri pentru activitatea de evaluare (Târgovişte, Moreni, Fieni, Găeşti, Răcari, Buciumeni, Butimanu, Bilciureşti, Cândeşti, Ciocăneşti, Comişani, Corneşti, Dărmăneşti, Dragodana, Dragomireşti, Glodeni, Huulubeşti, Iedera, I.L. Caragiale, Lucieni, Ludeşti, Malu cu Flori, Mătăsaru, Mogoşani, Moroeni, Moţăieni, Nucet, Ocniţa, Petreşti, Pietroşiţa, Potlogi, Produleşti, Pucheni, Râu Alb, Răscăieţi, Runcu, Şelaru, Tătărani, Ulieşti, Valea Mare, Vârfuri, Vişina, Vulcana Băi, Vulcana Pandele); – 25 de localităţi nu sunt serios pregătite să intervină în caz de cutremur sau alunecări de teren (Găeşti, Răcari, Braniştea, Cândeşti, Doiceşti, Dragodana, Gura Foii, Gura Ocniţei, Hulubeşti, Malu cu Flori, Nucet, Mătăsaru, Mogoşani, Morteni, Odobeşti, Ocniţa, Petreşti, Răscăeţi, Runcu, Şelaru, Valea Mare, Vişina, Vişineşti, Ulieşti); – În 8 localităţi, nu se respectă prevederile legale privind instituirea serviciului de permanentă (Cobia, Glodeni, Mătăsaru, Odobeşti, Pietrari, Pietroşiţa, Poiana, Ulmi). Au fost aplicate 270 sancţiuni contravenţionale (219 avertismente şi 51 amenzi în valoare de 27.550 lei)”. Precizări referitoare la controalele efectuate pe linia combaterii activităţii ilegale de transport persoane: „În urma solicitării din cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa a remis Instituţiei Prefectului rezultatele controalelor efectuate pe linia combaterii transportului ilegal de persoane. Potrivit raportului IPJ, pe primele 4 luni ale anului au fost întocmite 7 dosare penale conducătorilor de autoturisme care au efectuat transport de persoane fără a fi autorizaţi, fiind aplicate de asemenea 12 sancţiuni contravenţionale. În alte 7 cazuri, au fost retrase certificatele de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pe o perioadă de 6 luni. Vom urmări în continuare această acţiune.” Prefectul Iancu Caracota a anunţat că intenţionează să iniţieze o amplă campanie de control la Comisiile de Expertiză Medicală, având în vedere numărul mare de pensionări ilegale pe caz de boală înregistrate în municipiul Moreni: „Comisiile de Expertiză Medicală va trebui să facă obiectul unor ample acţiuni de control, având în vedere precedentul creat la Moreni. Potrivit unui raport transmis Instituţiei Prefectului de către Inspectoratul de Poliţie, au fost efectuate cercetări faţă de 1988 de persoane care au fost pensionate medical la Comisia de Expertiză Medicală Moreni. Prejudiciul total adus bugetului asigurărilor sociale se ridică la suma de 24.231.273 lei, din care a fost recuperată, până la această dată, suma de 13.178.881 lei. În urma efectuării unui control de specialitate la Moreni, Compartimentul de audit intern al Casei Naţionale de Pensii a identificat alte 800 de persoane care au beneficiat ilegal de pensii, urmând să se calculeze prejudiciul şi în aceste cazuri. Grav este faptul că au fost falsificate atât documente medicale, cât şi semnături şi parafe ale unor medici şi, mai mult decât atât, s-au sustras documente de la persoane care urmau să fie pensionate legal. Dosarele au fost declinate în favoarea DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti”.