vin. dec. 27th, 2024

Cei trei poliţişti dâmboviţeni, dar şi jandarmul – acuzaţi de fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Judecătorii târgovişteni au hotărât să-i trimită după gratii pentru infracţiunea de furt cu consecinţe deosebit de grave.

Comisarul şef Danil Zepişi, şeful Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa a declarat în exclusivitate pentru site-ul de ştiri MariusBUGA.ro:

“Mă bucur că am scăpat de poliţiştii acuzaţi de asemenea fapte. Nu sunt de acord cu astfel de practici, le dezavuez.

Voi depune eforturi să fie îndepărtaţi din sistem toţi cei care încalcă legea.

E trist că s-a întâmplat aşa ceva, însă pentru Poliţia Dâmboviţa este bine că aceştia nu se mai regăsesc în rândurile noastre.

Iar lucrurile nu se opresc aici. O să vedeţi ce va urma pe viitor”, ne-a precizat inspectorul şef.

Vă reamintim, cei trei poliţişti şi jandarmul, fost adjunct al IJJ Dâmboviţa, sunt acuzaţi că făceau parte dintr-o grupare de hoţi de fier vechi.

Suspecţii au fost filaţi timp de tri ani de lucrătorii DIICOT, timp în care oamenii legii susţin că au obţinut probe care dovedesc vinovăţia suspecţilor.