COMUNICAT DE PRESĂ
În urma solicitării venite de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Mun. Moreni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul judeţului, a hotărât ca până pe 19 august 2013, să se execute aprovizionarea cu apă potabilă a locuitorilor din Cartierul Ţuicani-Mun. Moreni, întrucât alimentarea cu apă a acestui cartier este întreruptă, afectând un număr de 1300 persoane în aproximativ 300 de case.
Această acţiune de transport şi distribuire a apei potabile este coordonată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa.
Transportul apei potabile se face cu cisterne de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa iar, la distribuirea apei către populaţie participă şi cadre de la Detaşamentul Moreni din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa.
BIROUL DE PRESĂ AL INSTITUȚIEI PREFECTULUI DÂMBOVIȚA
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA