sâm. dec. 28th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ –

“Elevul Ciocodeică David-Florin, din clasa a XII-a A, coordonat de doamna prof.Cârstea Mirela de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte a participat cu tema “Aspecte din activitatea Partidului Naţional Ţărănesc în judeţul Dâmboviţa” la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice la Istorie-faza naţională, care s-a desfăşurat în judeţul Dâmboviţa la tabăra Căprioara, în perioada 22-25 Iulie 2013 ,şi a obţinut locul al III-lea, cu un punctaj de 97 de puncte.

“Am fost foarte fericit când am aflat rezultatele, toată munca depusă în ultima perioadă cu realizarea lucrării s-a dovedit a fi răsplătită prin câstigarea locului al III-lea şi prin întâlnirea altor persoane cu care am socializat şi ne-am bucurat de cea mai frumoasă sesiunea de comunicări de până acum.

Particip din clasa a IX-a, la aproape toate sesiunile de comunicări din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale pe teme de Geografie, Biologie, Proiecte de Mediu. Anul acesta am participat la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pe teme de Biologie de la Vâlcea la care am luat Premiul Special, Concursul Naţional „Proiecte de Mediu” de la Iaşi-Muncel la care am obţinut Menţiune şi la Istorie Premiul al III-lea .

În toţi aceşti ani am observat un progres şi o schimbare în ceea ce am realizat”spune David Ciocodeică.

Ciocodeică David-Florin”