mie. dec. 25th, 2024

Iubiţi mei fii duhovniceşti,

Iubiţi copii ,

Cu mare bucurie, sărbătorim, an de an, la 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, recunoscători, mereu, Bunului Dumnezeu pentru ajutorul, grija și protecția pe care o oferă copiilor, aceste daruri minunate pentru familie, societate și Biserica noastră creștină. Totodată, acesta este și un prilej fericit de a reafirma, ca, de altfel, întotdeauna, rolul important pe care îl are familia, care este denumită de catre Sfinții Părinți biserică în miniatură, pentru viața noastră duhovnicească, etică și socială.

Familia este, pentru noi creștinii, modul uman natural și firesc de existență și desăvârșire, ce are o uriașă și primordială responsabilitate în educația noilor generații, alături de Biserică și Școală. Copiii sunt speranța de mâine a neamului și a Bisericii noastre strămoșești, de aceea, întreaga noastră atenție și permanenta noastră grijă trebuie să fie orientată, totdeauna, către ei, pentru a fi gata de a-i spirijini, a-i lumina și a-i călăuzi drept pe drumul vieții.

Numeroasele provocări ale contemporaneității, criza economică și morală, abandonul familial și școlar, migrația, divorțul, ori perspectiva indiferentismului religios, a secularizării și a materialismului asaltează astăzi căminul familial și, adesea, tulbură universul frumos al copilăriei.

De aceea, îndemnul nostru părintesc, către toți factori responsabili: familie, parohie și societate, este acela de a stărui în angajamentul nostru comun pentru a oferi tinerei generații adevărate modele de viață, un cadrul spiritual, moral, educațional și cultural propice unei bune și solide dezvoltări interioare, dar și pentru a pune un bun început lumii noastre de mâine.

Iubiți copii, înaintați, cu hotărâre și curaj, pe drumul vieții, acumulând, asemenea, unei albine, tot ceea ce este bun, adevărat și frumos din lumea noastră, pentru ca, nu peste multă vreme, și voi să vă aduceți contribuția la zidirea unei lumi mai drepte și mai bune, în care să strălucească valorile nemuritoare ale Evangheliei. Alături de voi merge, luminându-vă drumul, Domnul și Stăpânul vieții, Mântuitorul Iisus Hristos, care, atunci când vă puneți încrederea și speranța în El, nu vă dezamăgește niciodată.

Dumnezeu sã vã binecuvinteze, sã vã ocroteascã şi sã vã dãruiascã sãnãtate, sã vã lumineze mintea, sã sporeascã bucuria voastrã înaintând cu vârsta și sã aveţi parte de împliniri frumoase și mântuitoare!

†NIFON

Arhiepiscop şi Mitropolit