mar. dec. 24th, 2024

Premergător şi în perioada minivacanţei prilejuită de Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Internaţională a Tineretului şi Sfintele Sărbători Pascale, pentru siguranţa cetăţenilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa desfăşoară în această perioadă activităţi specifice astfel:

 controale tehnice de prevenire, sprijin şi îndrumare efecuate de cadrele Inspecţiei de Prevenire la lăcaşurile de cult din judeţul Dâmboviţa (biserici, mânăstiri şi spaţii de cazare ale acestora) şi operatorii economici din turism (hoteluri, moteluri, cabane, pensiuni turistice, unităţi de alimentaţie publică);

 organizarea unor puncte de informare preventivă (în zilele de 1 şi 2 mai) în zonele cu aglomerări de persoane (supermarketurile XXL şi Kaufland) din mun.Târgovişte;

 activităţi de informare preventivă a cetăţenilor efecuate de cadrele Inspecţiei de Prevenire (premergător şi în zilele de 1 şi 2 mai), în zonele unde se preconizează o afluenţă mare de public, cu precădere în zona montană, zonele cu verdeață din jurul localităților urbane şi locurile de agrement organizate în aer liber;

 participarea personalului din cadrul inspectoratului la activităţile religioase ce se desfăşoară în lăcaşurile de cult, la care se preconizează o afluenţă mare de credincioşi, în scopul supravegherii bunei desfăşurări a slujbelor şi a prevenirii unor situaţii deosebite;

 operativitate ridicată în toate subunităţile inspectoratului pentru intervenţia în cazul producerii unor situaţii de urgenţă;

 asigurarea intervenţiei operative, prin prezenţa unor echipaje de intervenţie, la lăcaşurile de cult unde se aşteaptă participarea unui număr mare de credincioşi (Mânăstirea „Peştera Ialomiţei” din zona Padina-Peştera şi Mânăstirea Nucet);

Prin aceste măsuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa îşi propune asigurarea, pe timpul acestei minivacanţe, a unui climat de siguranţă şi linişte pentru cetăţenii dâmboviţeni, cărora le urează un Paşte Fericit, cu linişte, bucurie şi lumină în suflet.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa