Marți, 13 octombrie – Prevenim ghinionul prin informare și pregătire!

Astăzi, de Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, pompierii dâmbovițeni au desfășurat o serie de activități dedicate promovării comportamentului preventiv și pregătirii populației pentru situații de urgență.
În unitățile de învățământ din județ, pompierii au organizat lecții deschise, în cadrul cărora elevii au aflat cum să prevină situațiile de urgență și cum să reacționeze corect în cazul producerii acestora. Au fost prezentate recomandări de pe platforma fiipregatit.ro, iar întâlnirile au inclus și prezentarea autospecialelor de intervenție și a echipamentelor utilizate de salvatori.
La Dâmbovița Mall, pompierii, alături de voluntari, au desfășurat activități de informare preventivă și demonstrații practice de prim ajutor. Vizitatorii au primit materiale informative și recomandări pentru siguranța personală, iar cei interesați au avut ocazia să exerseze manevre de resuscitare pe manechine, sub îndrumarea salvatorilor.
Ziua Porților Deschise continuă până la ora 18:00! Vă așteptăm în subunitățile de pompieri din județ pentru a descoperi autospecialele, echipamentele de intervenție și activitatea salvatorilor.
Marți 13 este asociată cu ghinionul, dar siguranța nu trebuie lăsată la voia întâmplării. Prin informare, prevenție și responsabilitate, fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscurilor.
Preveniți ghinionul! Fiți informați, fiți pregătiți, fiți în siguranță
sursa – ISU Dâmbovița









