sâm. dec. 21st, 2024

Efectivul salariaţilor, câştigul salarial şi numărul şomerilor, din judeţul Dâmboviţa, în luna februarie 2013

Efectivul salariaţilor din judeţul Dâmboviţa la sfârşitul lunii februarie 2013 a fost de 74706 persoane, în creştere cu 36 persoane faţă de luna ianuarie 2013 şi cu 1865 persoane faţă de luna corespunzătoare din anul 2012.

Câştigul salarial mediu nominal brut în luna februarie 2013 a fost de 1769 lei, iar cel net de 1287 lei, în creştere cu 3,6% faţă de luna ianuarie 2013, atât la câştigul salarial brut, cât şi la cel net.

Pe grupe mari de activităţi, nivelul câştigului salarial mediu nominal net în luna februarie 2013 a fost mai mare decât în luna ianuarie 2013 în agricultură, vânătoare şi servicii anexe cu 3,0%, în industrie şi construcţii cu 6,8%, iar în servicii cu 1,2%.

Indicele câştigului salarial real pentru februarie 2013, faţă de luna ianuarie 2013, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Dâmboviţa a fost de 103,3%.