TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment IPJ Ultima Ora

Un tânăr şofer, de 19 ani, a făcut accident, aseară, pe DN 1A, la Crevedia. O pasageră a fost rănită. Ce a indicat etilotestul

Un tânăr şofer, în vârstă de 19 ani, a făcut accident, aseară, pe Drumul Naţional 1A, pe raza comunei Crevedia.

Maşina pe care o conducea a izbit un autoturism condus de un bărbat, de 24 de ani, din localitate.

În urma impactului, o pasageră în vârstă de 31 de ani a fost rănită.

La faţa locului au ajuns salvatorii. Cei implicaţi în accident au fost evaluaţi, iar victima rănită a primit îngrijiri medicale, iar ulterior a fost dusă la spital cu ambulanţa.

Între timp, cei doi şoferi au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, iar în cazul celui de 19 ani a arătat că ar fi consumat alcool, având o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA CREVEDIA

În cursul serii de 8 octombrie a.c., în jurul orei 20:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Crevedia.

Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 19 ani, din județul Bihor, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 1 A, în comuna Crevedia, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 24 ani, din localitate.

În urma impactului, o femeie, de 31 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au procedat la testarea celor doi șoferi cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 19 de ani.

Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.