lun. dec. 23rd, 2024

„De vorbă cu personalităţile locale”

Motto: „Viitorul ni-l putem modela după cum vrem.

Viaţa este un lut căruia voinţa îi dă forma.” (L. Rebreanu)

În data de 02.04.2013, Penitenciarul Mărgineni, Serviciul Educaţie, în colaborare cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa a organizat în clubul unităţii activitatea ”Renunţările la vis”, un recital de poezie susţinut de tânărul student Alexandru Gabriel Tudor.

Această întâlnire urmăreşte promovarea adevăratelor valori sociale şi dezvoltarea unor calităţi umane precum: dorinţa de cunoaştere şi perfecţionare, munca, studiul, perseverenţa, corectitudinea şi pasiunea, în special la categoriile penale considerate a avea şanse mai mari de reabilitare socială, după efectuarea sancţiunilor penale.

Contactul nemijlocit cu persoane care, prin efort propriu susţinut, au obţinut recunoaşterea colectivităţii, precum şi prezentarea directă a unor aspecte de viaţă care le-au marcat existenţa acestor persoane, pot constitui subiecte de reflecţie şi pot canaliza resursele individuale ale celor prezenţi în scopul adoptării unor conduite acceptate din punct de vedere social.

Scopul acestei activităţi constă în diversificarea activităţilor derulate în detenţie, prin valorificarea experienţei de viaţă şi a modelelor de reuşită în plan social a unor personalităţi recunoscute în plan local. Subinspector de penitenciare Alexandra COSTACHE Purtător de cuvânt Penitenciarul Mărgineni