mar. dec. 24th, 2024

“În întâpinarea nevoilor de cunoaştere a legislaţiei de către elevi, pentru creşterea aportului privind prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, precum şi în vederea promovării valorilor comune ale ordinii şi siguranţei elevilor atât pe timpul cursurilor, cât şi în afara acestora, jandarmii din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale al Inspectoratului de Jnadarmi Judeţean Dâmboviţa s-au întâlnit cu elevii Colegiului Naţional ,,Ienăchiţă Văcărescu” şi ai Liceului Teoretic ,,Ion Heliade Rădulescu”, cărora le-au explicat că este necesară adoptarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentului non-violent dar şi câteva aspecte ale legislaţiei în domeniul ordinii şi liniştii publice, pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi reducerea numărului de elevi victime ale agresiunilor din şcoli.

Acţiunile se înscriu în seria activităţilor desfăşurate în baza Parteneriatului educaţional “Comportament civilizat în şcoală şi societate” încheiat cu unităţile de învăţământ preuniversitar, în scopul informării şi conştientizării elevilor asupra riscurilor săvârşirii unor fapte de natură contravenţională sau penală.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA”

Un dâmboviţean care intenţiona să sustragă cablu telefonic de pe raza localităţii Săcuieni a fost depistat de jandarmi.

Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Gura Ocniţei, a depistat între localităţile Săcuieni şi Adânca, pe terenul agricol din apropierea DN 72 Târgovişte-Ploieşti un bărbat care desfăşura activităţi suspecte.

În urma întervenţiei şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, a reieşit faptul că S.D. în vârstă de 40 ani decoperta solul în vederea scoaterii la suprafaţă şi secţionării unor tronsoane inactive de cablu telefonic, interurban aparţinând unei societăţi comerciale.

Bărbatul intenţiona să transporte materialul rezultat în urma sustragerii, pentru valorificare, la un centru de colectare a materialelor feroase şi neferoase.

*** Jandarmii au întocmit persoanei în cauză actele de constatare, aceasta fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA