Târgoviște: Lucrările de modernizare de pe Strada Vasile Florescu, aproape de finalizare

Primarul municipiului Târgoviște a anunțat că investițiile din zona Balaban, de pe Strada Vasile Florescu, se apropie de final. Proiectul vizează reabilitarea completă a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și modernizarea întregii zone.
Lucrările includ refacerea carosabilului și a trotuarelor, reabilitarea rețelei de preluare a apelor pluviale, modernizarea iluminatului public și amenajarea spațiilor verzi. În plus, vor fi regândite și locurile de parcare pentru a răspunde mai bine nevoilor locuitorilor.
„Întreaga zonă va arăta complet diferit”, a transmis primarul,Daniel Cristian Stan, subliniind că proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a orașului.
Investiția se înscrie în strategia municipalității de a crește calitatea vieții în cartierele Târgoviștei, prin intervenții punctuale menite să îmbunătățească infrastructura urbană.









